La doi ani de la semnarea Acordului de la Minsk pacea nu s-a reinstaurat în estul Ucrainei. DW a discutat cu şeful-adjunct al misiunii OSCE în Ucraina, Alexander Hug, despre respectarea armistiţiului.
Deutsche Welle: Domnule Hug, de la 1 septembrie părţile combatante din Donbas ar trebui să respecte armistiţiul. Cum evaluaţi disponibilitatea de cooperare a aşa-numitelor republici populare Doneţk şi Lugansk, dar şi pe cea a Ucrainei?
Alexander Нug: Este important să specificăm faptul că ar trebui să fie un armistiţiu de durată. (…) Începând din noaptea de 31 august am constatat că părţile respectă, mai mult sau mai puţin, acordul de încetare a focului. Sporadic mai au loc încălcări ale armistiţiului, dar sunt în număr mic… Sperăm ca actuala înţelegere să dureze şi sperăm că părţile vor lua măsuri pentru stabilizarea situaţiei.
O tentativă similară de respectare a armistiţiului a mai avut loc şi anul trecut. Cum a fost în 2015?
Şi în urmă cu un an a existat o confirmare a armistiţiului. La început am constatat mici încălcări ale acestuia. Apoi, pe timp de vreo două luni, înţelegerea a fost respectată.
În noiembrie, însă, luptele au reizbucnit şi de-atunci încoace, în anumite puncte nevralgice, se duc în continuare lupte. Misiunea OSCE în regiune a relatat pe marginea situaţiei.
Puteţi confirma o agravare a situaţiei în Donbas?
Este greu de evaluat. Toate semnele indică un potenţial ridicat de reizbucnire a luptelor, în orice moment, armele nu au fost retrase, iar părţile combatante se află mult prea aproape una de cealaltă în zona liniei de demarcaţie.
Este nevoie de măsuri inclusiv de separarea părţilor în punctele nevralgice, în vederea consolidării armistiţiului şi a menţinerii acestuia pe termen lung.
Elveţianul Alexander Hug este şef-adjunct al misiunii OSCE în Ucraina. Interviul a fost realizat de către jurnalista Oleksandra Indyukhova.
SURSA: Deutsche Welle