Ultimul război mondial s-a încheiat în anul 1945, dar a început un nou conflict pe bază de logică afectivă împinsă până la misticism. Cercetători din întreaga lume au început să emită judecăţi de valoare despre evenimentele militare şi diplomatice, au făcut analize savante şi au scris voluminoase lucrări ştiinţifice sau înfrumuseţate cărţi şi articole de popularizare a istoriei.
Obsesii contemporane despre eficiența industriei militare germane în ultima conflagrație mondială
Normal că s-au implicat şi centrele de autoritate, trecutul urmând să fie prezentat numai în funcţie de interesele grupărilor ce stăpâneau popoarele. Munţi de documente de arhivă au fost ascunşi în spatele secretului de stat şi încă mai zac plini de praful uitării. Alte acte oficiale au avut o soartă tristă şi au fost arse pentru că nu mai era spaţiu de depozitare. Urmele crimelor trebuie să fie ascunse cumva.
Apariţia mediului virtual a dus la o amplificare a tensiunilor istoriografice şi calculatorul este instrumentul perfect pentru producerea de opere inedite sau de popularizare a tezelor vechi. Aparatele de propagandă s-au implicat pentru a menţine adevărul dorit şi au fost găsiţi experţii interesaţi de avansare socială prin minciună, mereu interesaţi să publice pentru o slavă iluzorie. Al lor bine contează întotdeauna şi ajung să se creadă chiar superiori celor despre care scriu.
S-a format în timp un adevărat cult pentru lăudarea armamentului produs şi utilizat de către germani, marile victorii de pe câmpurile de luptă impresionând cercetătorul contemporan. Au apărut tot felul de legende despre tehnica elaborată de proiectanţii Reich-ului şi s-au făcut documentare din care rezulta că a fost concepută împreună cu fiinţe venite din spaţiu. O privire critică asupra modelelor de armament demontează rapid mitologia unei superiorităţi a sistemului totalitar de gândire şi trupele aliateFlota de război este esenţială pentru o mare putere dacă doreşte să controleze cât mai mult din rutele comerciale au avut chiar o supremaţie tehnică pe lângă cea cantitativă.
Flota de război este esenţială pentru o mare putere dacă doreşte să controleze cât mai mult din rutele comerciale
Flota de război este esenţială pentru o mare putere dacă doreşte să controleze cât mai mult din rutele comerciale, orice economie izolată, autarhică, fiind condamnată la înfrângere. Germania nazistă a început să construiască nave care au făcut o deosebită carieră în lumea ştiinţifică. Totuşi, proiectanţii şi inginerii nazişti au făcut o mulţime de erori, vizibile şi pentru cei ce nu sunt experţi în marină. Au fost menţinute în producţia de serie multe tipuri de armament, ceea ce a însemnat o risipire a resurselor strategice, prea puţine pentru un război mondial.
Astfel, a fost proiectat un tun de calibrul 105 mm pentru doborârea bombardierelor care atacau în zbor orizontal, dar proiectilul de numai 15,1 kg avea o putere de distrugere limitată în spaţiu şi nici cadenţa nu era suficientă. În plus, proiectanţii cuirasatelor Bismarck şi Tirpitz au considerat că trebuie să monteze o artilerie de 105 mm şi aceasta să fie sprijinită împotriva distrugătoarelor rapide de piese de 150 mm. A fost o complicare inutilă a unor maşini de luptă dificil de proiectat şi construit. Specialiştii americani au considerat că gurile de foc de calibrul 127 mm sunt ideale pentru foc antiaerian şi împotriva vapoarelor mici ce atacau cu torpile. Nici crucişătoarele uşoare nu erau imune la proiectilele standardizate. Oricum, marinarii americani nu erau interesaţi de economie şi foloseau din belşug proiectilele explozive ale tunurilor principale împotriva crucişătoarelor.
Adolf Hitler a dorit o flotă de suprafaţă şi a aprobat producerea de nave blindate cu piese de calibrele 280 şi 380 mm. Este evident pentru orice amator că acestea nu puteau să facă faţă cuirasatelor britanice dotate cu tunuri de 356 mm. Nici nu se mai discută de ceea ce produceau şantierele navale americane. Orice vapor blindat greu primea guri de foc de calibrul 406 mm. Conducerea de la Washington a aplicat un principiu foarte simplu, un instrument eficient de distrugere fiind multiplicat cât de mult era necesar.
Nici măcar la capitolul artilerie antiaeriană uşoară n-a existat renumita eficienţă germană. Piesele de calibrul 37 mm aveau o cadenţă redusă şi masa unei lovituri era de numai 0,742 kg. Piesele aliate de calibrul 40 mm, original un proiect al firmei suedeze Bofors, lansau proiectile de 0,9 kg. Chiar dacă au ştiut de modelul nordic de tun, autorităţile de la Berlin au neglijat trecerea la producţia de mare serie pentru protejarea navelor şi pentru cea a trupelor.
Armele germane au făcut prăpăd legendar pentru că orice obiect militar este ucigător atunci când i se oferă ţinte din belşug, mai ales pe Frontul de Est unde se practicau atacurile în masă de erau şocaţi mitraliorii şi soldaţii din prima linie.