În România, adeverințele de vechime reprezintă documente esențiale pentru salariați, oferindu-le certificarea oficială a perioadelor lucrate, salariilor primite și calificărilor profesionale. Aceste documente sunt necesare atât pentru a accesa diverse drepturi, cum ar fi calculul pensiei, cât și pentru a dovedi experiența profesională la viitoarele locuri de muncă.
Totuși, obținerea adeverinței poate deveni problematică în cazul în care firma angajatoare se desființează sau intră în insolvență. În aceste cazuri, legea reglementează soluții clare pentru a asigura continuitatea drepturilor salariaților și a accesului la documentele de vechime.
Angajatorii, obligați prin lege să elibereze adeverințe de vechime
Conform legislației în vigoare, angajatorii au datoria de a elibera adeverințe de vechime atunci când salariatul își încheie activitatea, fie la cererea acestuia, fie la cererea unui fost salariat.
Adeverințele eliberate trebuie să ateste activitatea desfășurată, durata acesteia, salariul primit, precum și vechimea în muncă și în specialitate.
Această obligație este prevăzută pentru a proteja drepturile salariaților și pentru a le oferi acestora documente esențiale pentru viitoarele angajări sau calculul pensiei.
În situația în care compania angajatoare intră în procedura de insolvență, faliment sau lichidare, conform legislației, responsabilitatea de a elibera aceste documente revine administratorului judiciar sau lichidatorului.
Conform precizărilor reprezentanților ITM Brașov, aceștia au obligația de a emite adeverința solicitată în termen de maximum 60 de zile calendaristice.
Carnetul de muncă – istoria unui document important
Până la 31 decembrie 2010, carnetul de muncă era documentul principal care atesta vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeași unitate, timpul lucrat în condiții speciale și alte drepturi salariale. După această dată, sistemul s-a modificat, iar adeverințele de vechime au devenit principalul mijloc de a certifica activitatea desfășurată.
„Persoanele care au fost încadrate în muncă până la data de 31.12.2010 pot solicita fostului angajator adeverințe de vechime aferente perioadelor lucrate, în cazul pierderii carnetului de muncă, în cazul în care în carnetul de muncă nu se regăsesc toate perioadele lucrate sau în cazul în care nu au avut întocmit carnet de muncă.”, explică reprezentanții ITM Brașov.
Ce faci dacă firma se desființează?
În cazul în care firma angajatoare se află în insolvență, faliment sau lichidare, adeverințele trebuie solicitate administratorului sau lichidatorului judiciar. Aceștia sunt obligați să elibereze documentele în termen de maximum 60 de zile calendaristice, conform legislației.
Dacă firma nu mai există, fostul angajat trebuie să se adreseze fie entității care a preluat arhiva companiei (în cazul firmelor cu capital de stat sau mixt), fie inspectoratului teritorial de muncă din zona în care angajatorul își avea sediul (în cazul firmelor private), contra unei taxe de 20 de lei pentru fiecare document solicitat.
În situațiile în care există succesori în drepturi ai angajatorului desființat, aceștia sunt obligați, la rândul lor, să elibereze adeverințele de vechime în termen de 60 de zile.
Operatorii economici autorizați – soluția pentru firmele desființate definitiv
Când o firmă este desființată definitiv, fără ca activitatea să fie preluată de alt angajator, responsabilitatea de a elibera adeverințele de vechime revine operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice. Pentru identificarea acestui operator, fostul salariat trebuie să contacteze Arhivele Naționale sau, după caz, serviciile județene de arhivă.
Reprezentanții ITM Brașov subliniază faptul că serviciile arhivistice oferite de acești operatori sunt contra cost, iar tarifele maxime sunt stabilite anual de către Arhivele Naționale.
Sancțiuni pentru neemiterea adeverințelor
În cazul în care angajatorii sau succesorii acestora nu eliberează adeverințele solicitate, Inspecția Muncii, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, va sancționa încălcarea acestei obligații. Totodată, nerespectarea de către operatorii economici autorizați a obligației de a elibera adeverințele de vechime va fi sancționată de Arhivele Naționale și, după caz, de serviciile județene ale acestora.
ITM Brașov anunță desfășurarea unei campanii naționale de informare între 11 octombrie și 31 decembrie 2024, prin care se vor informa angajatorii și salariații despre obligațiile privind eliberarea adeverințelor de vechime.