Practic, asta înseamnă că, dacă vor trece cu succes de proba teoretică, aceste persoane vor putea susţine proba practică de mai multe ori, dacă o pică. În prezent, pentru a obţine permisul, cei care sunt respinşi la proba practică trebuie să dea din nou ambele probe, scrie avocat.net.

Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului MAI nr. 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 639 din 21 august şi va intră în vigoare în dată de 5 octombrie.

Din acest act normativ reiese că persoanele care sunt admise la proba teoretică a examinării pentru obţinerea permisului auto vor putea să susţină proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică. Pentru că acest lucru să fie posibil, candidaţii vor trebui să plătească taxa de examinare şi să facă cel puţin şase ore suplimentare de pregătire practică.

"Candidaţii declaraţi respinşi la proba practică pot fi programaţi pentru susţinerea unei noi probe după o perioada de cel puţin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare şi prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puţin şase ore suplimentare de pregătire practică într-o şcoală de conducători auto autorizată", prevede ordinul.

În momentul de faţă, dacă sunt respinse la proba practică, persoanele care vor să obţină permisul auto trebuie să treacă din nou de proba teoretică.