Unii şoferi vinovaţi de producerea unui accident pot beneficia de reduceri la cumpărarea poliţelor RCA chiar şi după aplicarea sistemului conceput special pentru a-i sancţiona.

Sistemul actual de  sancţiuni şi de premii pentru asiguraţii RCA în funcţie de accidentele provocate are mai multe imperfecţiuni. Actualele reglementări permit acordarea de bonusuri la primele de asigurare pentru şoferii care au provocat accidente până în momentul în care este achitată despăgubirea celui prejudiciat. Astfel, unii dintre şoferii care au provocat accidente beneficiază de reduceri de-a lungul mai multor ani.

Regulile sistemului bonus-malus mai produc şi tratamente diferenţiate: cei care au utilizat de trei ori poliţa RCA pentru a despăgubi trei prejudiciaţi în 2009 au fost pedepsiţi cu sancţiunea maximă încă din acest an, în timp ce şoferii excepţionali, fără accidente, trebuie să mai aştepte încă şase ani pentru a beneficia de cea mai mare reducere de tarif: scăderea primei de asigurare cu 50%. Aceasta deoarece sistemul a fost introdus în acest an, iar istoricul de care se ţine cont este cel aferent anului 2009. În consecinţă, reducerea maximă de care beneficiază în acest an şoferii care nu au utilizat poliţa RCA în ultimii zece ani, de exemplu, este de 10%, egală cu cea pe care o primesc şi şoferii pentru care asigurătorii au plătit despăgubiri în 2008, dar nu au achitat niciun leu în 2009. Din totalul clienţilor pe segmentul RCA, aproximativ 90% au beneficiat de reduceri la reînnoirea asigurărilor auto obligatorii în acest an, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Reduceri nejustificate

În unele cazuri, perioada scursă de la data cererii despăgubirii până la cea la care aceasta este plătită se măsoară în ani. De obicei, în această categorie se încadrează dosarele pentru care despăgubirile sunt stabilite de judecători, cele mai frecvente fiind acelea în care se solicită indemnizaţii pentru vătămări corporale şi decese.

Dacă procesul durează trei ani, în această perioadă şoferul vinovat va beneficia de reduceri la reînnoirea RCA.  Aceasta în pofida faptului că penalităţile la încheierea de asigurări RCA se acordă ţinând cont numai de numărul de despăgubiri şi făcând abstracţie de valoarea acestora. Dacă şoferul produce un accident într-un an în care nu i se aplică nici bonus, nici sancţiunile de malus, iar până la plata despăgubirii trec trei ani,  din următorul an, şi acesta va beneficia tot de o reducere la reînnoirea asigurării RCA, dar ceva mai mică: de 10% din tariful practicat de asigurătorul ales. Dacă se scurg şapte ani până la plata despăgubirii, în următorul an clientul RCA pierde doar o parte din reducerea maximă de 50%, dar tot rămâne cu un discount de 38%. Condiţia: să nu mai fi produs niciun alt accident între timp.

Despăgubirile care nu sunt soluţio­nate de instanţe pot ajunge să fie achitate după o perioadă de timp însemnată, în care vinovatul beneficiază bonusuri la reînnoirea poliţei auto obligatorii. Cel mai elocvent exemplu este acela în care terţul păgubit decide să-şi repare maşina avariată pe poliţa facultativă Casco. Compania care achită factura la service urmează să-şi recupereze banii de la asigurătorul RCA al şoferului vinovat. Până când asigurătorul RCA plăteşte despăgubirea poate trece o lună sau chiar un an, exemplifică directorul general al Astra Asigurări, Radu Mustăţea.

Asigurătorii ar schimba sistemul

Companiile şi-ar dori modificarea reglementării care stabileşte că penalităţile se acordă numai după ce se achită despăgubirea. „Aplicarea sistemului bo­nus-malus ar trebui să ţină cont de momentul notificării daunei, şi nu de cel al plăţii acesteia“, consideră oficialii Allianz, care argumentează că în alte state acestea sunt reglementările în vigoare. Şi directorul general al Astra are o opinie similară şi afirmă că penalităţile pentru şoferii vinovaţi ar trebui aplicate înainte de plata despăgubirii, argumentând că asigurătorii constituie rezerve pentru daunele solicitate. „Evenimentele în urma cărora prezumtivul vinovat se duce în instanţă, şi acolo se schimbă vinovăţia sunt foarte rare. Acestea nu constituie un argument pentru a susţine neaplicarea malusului“, mai spune Mustăţea.

Modificarea actualului sistem gă­seş­te adepţi şi în rândul brokerilor de asigurări, nu numai în rândul asigurătorilor care ar fi avantajaţi de aplicarea unui număr mai mare de penalităţi, deoarece ar încasa mai mulţi bani de la şoferii care le provoacă pagube.

Există însă şi susţinători ai actualului sistem. „Este greu de găsit un algoritm care să fie mai aproape de realitate“, afirmă preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări, Bogdan Andriescu.

198-48009-24_gheorghegrad_07_c.jpgMalusul ar trebui să se raporteze la momentul producerii daunei şi depunerii dosarului de daună.
Gheorghe Grad, director general SRBA

198-48010-24_faces_07_1.jpgVINOVAT, DAR PREMIAT.
Până când asigurătorul RCA achită despăgubirea terţului prejudiciat, asiguraţii RCA beneficiază de reduceri la reînnoirea asigurării auto obligatorii

198-48011-24_faces_07_2.jpgVINOVAT ŞI PENALIZAT.
Clienţii pentru care asigurătorii soluţionează rapid dosarul de daune sunt penalizaţi la reînnoirea RCA, deoarece au folosit poliţa obligatorie pentru despăgubiri