Ucraina va primi tancuri din Occident, însă consideră că nu este suficient pentru a face față agresiunii rusești. De aceea, Kievul are o altă dorință, cu ajutorul căreia ar putea pune capăt războilui.
După ce Occidentul a anunțat că va furniza tancuri Ucrainei, țara ar putea primi și avioane de luptă.
Discuțiile privind trimiterea de avioane de luptă în Ucraina ar fi început deja
Potrivit site-ului Politico.eu, discuțiile au început deja, după cum a spus un diplomat european, sub protecţia anonimatului.
„O conversație cu peste șase reprezentanți ai departamentelor militare occidentale și diplomați confirmă faptul că discuțiile interne sunt deja în curs de desfășurare cu privire la posibilitatea de a furniza Ucrainei avioane de vânătoare”, a declarat acesta.
Țările baltice ar susține în mod deosebit această idee. Sursa citată mai scrie însă că problema avioanelor ar putea ajunge „mai controversată” decât cea a tancurilor.
Pe de altă parte, potrivit aceluiași diplomat, Washingtonul a transmis Kievului că aprovizionarea cu avioane este „este imposibilă în acest moment”. Acesta a amintit însă că „vara trecută, linia roșie a fost furnizarea de MLRS HIMARS, dar apoi aceste arme, cu toate acestea, au fost transferate la Kiev. Apoi linia roșie a fost tancurile, dar acum se rezolvă acest lucru”.
Politico.eu nu menționează ce tipuri de avioane ar putea fi trimise, însă relatează că Ucraina ar fi interesată, în mod deosebit, de avioanele F-15 și F-16. Publicația subliniază însă că livrarea avioanelor către Kiev ar fi un coșmar din punct de vedere logistic.
Mai mult, ar necesita construirea unor aerodromuri mai moderne în Ucraina și prezența inginerilor occidentali pentru a le întreține.
Olaf Scholz a spus că Germania nu va trimite avioane de luptă Ucrainei
Miercuri, pe data de 25 ianuarie, cancelarul german Olaf Scholz a spus că Germania face ceea ce este ”necesar” pentru a susține Ucraina trimițând tancuri Leopard 2, dar nu vrea o „escaladare către un război între Rusia şi NATO”.
„Vom continua să urmărim acest principiu în viitor” și „este singurul principiu care garantează securitatea Europei şi a Germaniei într-o chestiune atât de periculoasă”, a declarat Olaf Scholz. Acesta s-a adresat Bundestagului după ce guvernul său a aprobat transferul a 14 tancuri Leopard 2 către Ucraina și a permis și altor state să facă același lucru.
Acesta a subliniat însă că o intervenție aeriană sau terestră a Germaniei și a NATO este exclusă și a asigurat că și Washingtonul este de aceeași părere.
„Când a fost vorba despre zonele de excludere aeriană deasupra Ucrainei, l-am auzit pe preşedintele american (Joe Biden) afirmând că nu o vom face, că această poziţie nu s-a schimbat şi nu se va schimba, şi că în niciun caz nu vom trimite trupe la sol”, a spus Olaf Scholz.