După un an de război, Rusia a suferit o deteriorare semnificativă a forțelor armate, un șoc puternic pentru economie și, probabil, va avea nevoie de mulți ani pentru a-și reveni pe deplin la nivelurile de dinainte de anul 2022. Dacă slăbirea Rusiei a fost obiectivul strategic al occidentalilor, acesta a fost deja atins.
De aceea, ar fi mai înțelept ca Occidentul să se mulțumească cu această victorie și să nu devină lacom, forțând o înfrângere militară totală a lui Putin și a forțelor sale, arată o analiză publicată de site-ul 19fortyfive.com.
The Wall Street Journal citează mai mulți experți militari și lideri internaționali care spun că nu știu cum să pună capăt conflictului în condiții favorabile Kievului după ce viitoarea ofensivă de primăvară sau de vară a Ucrainei se va încheia.
Totuși, ei cred că Rusia nu va putea câștiga. Liderii occidentali ar trebui să înceapă să-și recalibreze așteptările în lumina tendințelor actuale.
A continua cu teza conform căreia Rusia va pierde războiul s-ar putea să prindă Occidentul pe picior greșit, dacă ofensiva ucraineană nu reușește să destabilizeze pozițiile ruse.
Aceste valori sunt irelevante
Președintele francez Emmanuel Macron este îngrijorat de ce ar putea face Putin dacă Rusia ar fi „umilită” ca urmare a pierderii războiului, iar premierul britanic Rishi Sunak susține că războiul este mult mai mult decât un război între Rusia și Ucraina.
„În esență, este o luptă despre valorile pe care le credem despre democrație, despre statul de drept, despre integritatea teritorială, despre libertate”, spune acesta.
Valorile, democrația și statul de drept sunt, cu siguranță, concepte de importanță maximă, dar, în ceea ce privește câștigarea unui război, acestea sunt aproape irelevante. Fundamentele luptei și puterea militară sunt cele care domnesc. Dacă nu există o cale militară viabilă către succes, valorile devin nesemnificative.
Aliații nu au învins forțele lui Hitler pentru că au promovat „valori democratice”
În 1939, Polonia a luptat pentru libertate și a fost învinsă de un regim fascist. În mai 1940, Franța a luptat pentru libertatea sa și a fost, de asemenea, învinsă într-un război fulger. În iunie 1941, și Uniunea Sovietică a luptat pentru libertatea sa.
Până la sfârșitul anului 1942, toate aceste state au fost zdrobite pe câmpurile de luptă dintr-un singur motiv – echilibrul puterii militare și fundamentele luptei au favorizat armata fascistă a lui Hitler.
Aliații nu au învins, în final, forțele lui Hitler pentru că au promovat valori democratice. Au câștigat pentru că au construit puterea de luptă care, în cele din urmă, i-a distrus pe nemți.
Istoria Departamentului de Stat al SUA privind cel de-al Doilea Război Mondial admite deschis că fără „eforturile remarcabile ale Uniunii Sovietice pe Frontul de Est, Statele Unite și Marea Britanie nu ar fi reușit să obțină o victorie militară decisivă asupra Germaniei naziste”.
Opțiunea nucleară a Rusiei este legitimă
Există un alte element care exercită influență la fiecare pas și se ascunde în spatele fiecărui plan, strategie sau speranță pe care Ucraina le are în încercarea de a câștiga războiul împotriva Rusiei: asul nuclear.
Indiferent dacă sunt conștiente sau nu, acțiunile și declarațiile diferiților lideri occidentali manifestă convingerea fermă că, dacă poate fi găsită strategia corectă, dacă se poate livra suficient echipament NATO modern și dacă se poate produce suficientă muniție, Ucraina va putea învinge Rusia, alungând forțele lui Putin.
O astfel de gândire contrastează puternic cu lumea de azi. Continuarea ignorării ”elefantului” din cameră cu mai multe megatone ar putea duce la un rezultat potențial catastrofal pentru Occident.
Recent, Vladimir Putin a făcut un pas înainte după ce a anunțat că Rusia va staționa arme nucleare tactice pe teritoriul Belarusului. Mulți din Occident resping această acțiune ca fiind simplă retorică.
Rusia nu poate fi tratată cu același taler
Prea mulți lideri occidentali și reprezentanți ai elitei politicii externe cred că lucrurile stau la fel cum stăteau la începutul anilor 1990, că Rusia poate fi tratată cu același taler cu care au fost tratați adversarii Occidentului în ultimii 30 de ani.
Fie că a fost vorba de Saddam Hussein în 1991 și 2003, de Raoul Cédras din Haiti în 1994, Mullahul Omar din Afganistan în 2001, Libia lui Moammar Gadhafi în 2011, de Bashar al-Assad din Siria din 2011 sau de ISIS în ultimii ani, Occidentul s-a obișnuit să se comporte și să acționeze împotriva dușmanilor așa cum a crezut de cuviință.
Regulile prevedeau că, indiferent de corectitudinea sau eroarea oricărei justificări, indiferent dacă „democrația” sau alte valori se află în joc, se acționa aproape de impunitate. În situația actuală, cu Rusia, acele reguli nu se aplică. SUA și lumea occidentală nu mai au un atu pentru a-l învinge pe adversarul rus. Pentru fiecare as nuclear din pachetul occidental, Putin are un as nuclear corespunzător.
Generalul în retragere Ben Hodges a respins teza că Putin ar putea folosi vreodată arme nucleare. Șansele ca Putin să facă acest lucru, a spus Hodges, în februarie, „sunt aproape inexistente”, îndemnând Occidentul să ignore toate avertismentele lui Putin și să avanseze cu rachete cu rază lungă de acțiune și atacuri pentru a lua înapoi Crimeea.
Dar Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate Națională al Rusiei, a reacționat imediat la afirmațiile disprețuitoare ale lui Hodges. Rusia are o „armă unică”, capabilă să „distrugă orice adversar, în special SUA, în cazul în care există o amenințare la adresa existenței Rusiei”, a avertizat Patrușev.
„Siguranța afișată de politicienii americani, că Rusia nu va putea răspunde” la o amenințare existențială la adresa Rusiei, „este o prostie periculoasă”, a avertizat el.
A juca acum ruleta rusească, bănuind că Putin va permite Occidentului condus de SUA să faciliteze o înfrângere militară a Forțelor Armate Ruse și că liderul de la Kremlin nu-și va folosi apoi vastul arsenal nuclear, este o imprudență greu de înțeles, subliniază publicația americană.