Economia mondială dă semne de redresare, dar sistemul financiar nu a revenit la normal, în special la nivelul băncilor, a declarat secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE), Angel Gurria.
„Problemele au început la bănci, au trecut deja doi ani, dar nu vedem încă sfârşitul crizei. Operaţiunile de creditare ale băncilor nu au revenit la normal”, a afirmat Gurria într-o conferinţă de presă susţinută înaintea unei reuniuni pe tema crizei, organizată de Comitetul consultativ economic şi industrial (BIAC) al OCDE.
Potrivit Mediafax, Gurria a afirmat, de asemenea, că există unele semne de redresare, dar nu se poate vorbi despre o normalizare.
Sursa: Mediafax