Vine recesiunea economică! Este informația momentului pentru toată Europa

recesiune

SURSA FOTO: Dreamstime

Riscul de recesiune devine o realitate pentru țările dezvoltate. Pericolul poate fi provocat de Băncile Centrale iar Regatul Unit se numără printre principalele țări vizate. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a oferit mai multe informații.

Risc de recesiune, provocat de măsurile de combatere a inflației

Risc tot mai mare de recesiune. Perspectivele economice pentru anul viitor se întunecă. Totul, în contextul continuării măsurilor dure luate de băncile centrale pentru a combate inflația persistentă. Acesta este avertismentul celui mai important grup de reflecție economică din Occident. Riscul unei recesiuni este iminent pentru numeroase țări dezvoltate în urma acestor acțiuni.

OCDE a avertizat că există mari șanse ca decidenții politici să eșueze. Acest lucru devine o adevărată amenințare pentru economia mondială. OCDE, organizație care are 38 de țări membre bogate, prognozează că Marea Britanie va înregistra un al doilea an de creștere slabă în 2024. Organizația anunță perspective reduse de dezvoltare economică înaintea alegerilor.

În raportul său economic semestrial, OCDE a indicat că ritmul de creștere al Mării Britanii va fi stabil, dar redus. Organizația estimează o creștere a producției naționale de 0,5% în 2023 și de 0,7% în 2024. Aceste cifre reprezintă o îmbunătățire față de prognoza anterioară de acum șase luni. Aceea estima o expansiune de 0,3% în acest an și de 1% anul viitor. În plus, OCDE a subliniat că se așteaptă ca costurile oficiale de împrumut să rămână constante, la 5,25%, pe întregul an 2024.

Efectele eliminării treptate a subvențiilor pentru energie

În paralel, reducerea graduală a subvențiilor pentru energie și efectul înghețării alocărilor și a pragurilor fiscale ar implica ca Trezoreria să suporte 2% din produsul intern brut, echivalentul a aproximativ 50 de miliarde de lire sterline.

Clare Lombardelli, economistul șef al thinktank-ului, susține că nu paote fi garantată o aterizare ușoară pentru economiile avansate. Acest lucru se întâmplă din cauza riscurilor mari.

„Riscurile de a greși politica sunt mai mari decât au fost până acum. Nu este clar cât de mult din înăsprirea trecută s-a transmis și cât de mult mai este de așteptat”, potrivit lui.

Raportul lui Clare Lombardelli anunță că Germania va fi statul cu cea mai slabă evoluție economică în 2023. Potrivit oficialului, cea mai mare economie a Europei este prognozată să se contracte cu 0,1% înainte de a reveni și de a înregistra o creștere de 0,6% în 2024. În ansamblu, se anticipază ca zona euro, compusă din 20 de țări, să înregistreze o extindere de 0,6% în acest an, comparativ cu 2,4% în Statele Unite.

Națiunile membre ale OCDE sunt prognozate să înregistreze o creștere de 1,7% în 2023 și de 1,4% în 2024. În ceea ce privește economia mondială, stimulată de avansul înregistrat în țările nemembre India și China, se estimează că va înregistra o extindere de 2,9% în 2023 și de 3% în 2024.

„În Statele Unite, economia dă dovadă de mai multă forță decât se aștepta și există riscul ca inflația să se dovedească a fi persistentă. În zona euro, impactul deplin al politicii monetare mai stricte nu a apărut încă, iar activitatea ar putea fi afectată mai puternic decât ne așteptăm”, a precizat Lombardelli.