Antreprenorul Octavian Bădescu, candidat independent la Primăria Capitalei, propune ca, în perioada 15-30 septembrie 2020, bucureștenii să facă greva fiscală și sa își achite taxele după 1 octombrie. Conform acestuia, dorește să protesteze față de dependența Primăriei Capitalei de administrația centrală.
Octavian Bădescu, candidat independent la Primaria Capitalei, adresează o scrisoare deschisă bucureștenilor. Acesta spune că a „simțit cum guvernările care s-au succedat la conducerea țării nu au acordat atenție bunăstării cetățenilor Capitalei.”
Scrisoarea lui Octavian Bădescu
„Dragi bucuresteni,
De-a lungul timpului, in calitate de antreprenor si simplu cetatean, contribuabil, am simtit cum guvernarile care s-au succedat la conducerea tarii nu au acordat atentie bunastarii cetatenilor Capitalei, acestia fiind cei mai mari contribuabili la bugetele Romaniei, oferindu-le acestora, prin administratiile locale, o suma incomparabil mai mica decat contributia, pentru rezolvarea problemelor curente si dezvoltarii locale, cu atat mai mult cu cat noi ne petrecem cea mai mare parte a vietii in Bucuresti.
Practic, bucuresteanul este prejudiciat si tinut captiv, intr-o forma moderna de sclavie, care are efecte simtite de catre fiecare in viata de zi cu zi, cetateanul fiind obligat in campaniile electorale sa primeasca doar solutiile politice, nu si pe cele pragmatice, bazate pe nevoile lor reale, care nu pot fi indeplinite.
In acest sens, constatam in campaniile electorale, dar mai ales dupa, cum se foloseste aceasta dependenta si promisiunea de a iesi din ea doar daca se voteaza un anumit partid politic, de regula cel aflat la acel moment la guvernare.
Asa cum mi-am intitulat campania, bazandu-ma pe faptul ca bucuresteanul nu e prost, ci este un om inteligent, acesta va intelege ca misiunea acestui vot este eliberarea de sub sclavia politică a administratiei locale, in raport cu administratia centrala, si implicarea cetateanului in crearea strategiilor de administrare si dezvoltare a Capitalei.
Astfel, prin sclavie, cetateanul e constrans sa aleaga intre niste programe care niciodata nu vor surprinde cu adevarat exact nevoile sale, dar mai ales, din lipsa banilor, sa aleaga intre programe ce nu se pot indeplini.
Este o realitate pe care o traim de la Revolutie incoace si pe care nu o poate nega cineva.
Lipsa banilor la nivelul administratiei Capitalei favorizeaza coruptia si implementarea unor masuri minore, lipsite de o strategie pe termen lung, vizionara, care sa ofere o calitate a vietii superioara celei prezente.
In acest sens, va invit, dragi cetateni ai Bucurestiului, sa ne unim fortele pentru a le arata politicienilor cat de importanti suntem noi, iar in perioada 15-30.09 sa declaram grevă fiscală, prin trecerea la actiune!
Practic, orice taxe si impozite ati avea de platit in aceasta perioada, sa le achitati dupa 1 octombrie.
Prin acest demers le vom transmite un mesaj puternic decidentilor ca nu suntem de acord cu prejudicierea bucurestenilor la nivel de venituri avute la dispozitie si cu cheltuirea contributiilor bucurestenilor pe directii clientelare, ci cu indreptarea acestora catre obiective eficiente, cu sens pentru noi toti.
In cifre, pentru a surprinde dezastrul in care ne aflam si care m-a determinat sa iau aceasta pozitie, situatia arata ca bugetul efectiv aflat la dispozitia Primariei Capitalei este mai mic de 1 Euro / zi / locuitor, depinzand in proportie de peste 90 % de realocari de la bugetul de stat si din care aproape o treime se duc in acoperirea pierderilor companiilor care se ocupa cu transportul in comun de suprafata si cu distributia energiei termice.
Invit si pe ceilalti locuitori ai marilor orase, de asemenea prejudiciate, sa sustina aceasta forma de protest, deoarece prin atitudinea noastra putem transforma votul din 27.09.2020 intr-unul realmente util, orientat pe solutii, nu pe vorbe goale – pe promisiuni.”