Extinderea internaţională a reţelei de îmbrăcăminte Debenhams deţinută în franciză, lansarea de noi proiecte în imobiliare şi energie, dar şi listarea la bursă a grupului pe care îl deţine sunt principalele task-uri ale fondatorului RTC pentru următorii ani.

Cu aproximativ 40 de milioane de euro datorii bancare şi vreo zece milioane pierdere, orice om de afaceri ar fi cel puţin deznădăjduit, însă Octavian Radu (50 de ani), fondatorul RTC Holding, pare să fie destul de relaxat. „Debenhams a fost o lovitură“, încearcă el să-şi justifice starea de spirit, precizând că se bazează foarte mult pe extinderea acestei reţele de îmbrăcăminte, pe care o vede ca pe un balon energizant pentru relansarea afacerilor întregului grup. El spune că semnalele în această direcţie „sunt pozitive“, companiile pe care le monitorizează atent înscriindu-se, în ultimele cinci luni, pe un trend ascendent al vânzărilor.  Şi reia subiectul Debenhams, brand pe care l-a adăugat în portofoliul său în 2006, arătând că acesta a detronat Diverta din poziţia de „perlă“ a afacerilor sale.  Iar speranţele legate de brandul britanic sunt extrem de mari. „În zece ani o să am circa o sută de magazine, din care cel puţin 30 vor fi în România“, spune acesta. În prezent, operează şapte magazine Debenhams în România şi unul în Republica Moldova. Recent, a obţinut drepturile pentru a extinde franciza Debenhams în alte 13 ţări, printre care Ucraina, Slovenia şi Croaţia. „În acest moment putem intra sigur în zece ţări“, afirmă fondatorul RTC.

Intrare în Germania, via Austria

„Rămâne să mă decid care va fi prima ţară către care voi face acest pas. Dacă acum două luni Austria ar fi fost ultima ţară în care aş fi intrat, azi mă gândesc să fie prima“, explică acesta, menţionând că oportunităţile la „vecinii“ austrieci s-au ivit de curând, odată cu falimentul retailerului Cosmo. „A fost absolut fantastic să preiau franciza“, rememorează Octavian Radu momentul în care a bătut palma cu britanicii de la Debenhams, pe care i-a convins să-i încredinţeze frâiele dezvoltării pe regiuni. „Vă scap de Albania şi restul din zonă, iar voi vă puteţi ocupa liniştiţi de India şi China“, le-a spus el. „Le-a plăcut ideea şi mi-au dat tot ce era liber“. Visul său este însă de a intra cu această reţea pe piaţa din Germania. „Nu le-am spus-o încă. Austria este locul de testare dacă să intru în Germania. Dacă mă mişc bine, pot să mă duc să le bat la uşă. Asta ar dubla rulajul pe care-l văd în zece ani, de la 500 de milioane la un miliard de euro“, explică Radu.

În 2009, cifra de afaceri a retailerului a fost de peste 12 milioane de euro. „Este jumate faţă de cât trebuia să fie, dar nu suntem pe pierdere“, subliniază Radu, explicând că o parte din succes poate fi atribuit şi faptului că magazinele se întind pe suprafeţe mari iar chiriile pot fi suportate şi dacă rulajele sunt mici. „Cred că am trecut de criză. Ce a rezistat până azi, va rezista şi mâine!“, spune omul de afaceri. Referindu-se la celelalte firme din grup, spune că întrezăreşte un profit consistent şi din activitatea Rimobi, firma prin care derulează proiecte imobiliare.

Compania are şapte hectare de teren în cartierul Giuleşti unde va construi ansambluri rezidenţiale. „În următorii ani, voi construi mii de apartamente“, anunţă Radu, bazându-se pe experienţa acumulată anul trecut, când a finalizat, la Sibiu, 120 de locuinţe, jumătate dintre acestea fiind deja vândute. „Câştigul meu la acest proiect este de un milion de euro“, dezvăluie Octavian Radu. De asemenea, recent a început un alt proiect imobiliar în zona Dristor.

Ţinteşte vârful pe piaţa de energie

Deşi s-a vorbit despre o potenţială ieşire a sa din acţionariatul RTC, Radu dezminte informaţiile pe această temă. „Ideea este să o listez să cobor spre 75% din acţiuni, dar exitul total mi-e greu să cred că îl voi face. Nu pot renunţa total la RTC pentru că n-am ce face altceva“.

În pregătirea acestui moment a angajat o firmăt pentru a-i face evaluarea companiei. Analiza a evidenţiat că RTC valorează aproximativ 200 de milioane de euro. „Nu văd ce-ar putea împiedica Debenhams să aibă, în următorul deceniu, un rulaj de 500 de milioane de euro. De asemenea, Q Power (compania de energie n.red) se poate transforma într-o multinaţională. Avem proiecte-pilot, contracte de dis­tribuţie cu mai multe ţări din Europa, Statele Unite şi Rusia. Proffice n-are niciun motiv să nu rămână lider de piaţă, nu văd de ce nu ne-am extinde şi în Bulgaria aşa cum plănuisem înainte de criză“, explică Radu pe ce se bazează atunci când spune că vede afaceri de un miliard de euro în zece ani.

200 de milioane de euro este valoarea estimată a grupului RTC, care cuprinde opt firme. Potrivit lui Octavian Radu, în zece ani aceasta ar putea creşte de cinci ori.

202-49392-13_grafic_11.jpgAfaceri
În 2007, când în portofoliul RTC era şi firma Proca, cifra de afaceri se ridica la 216 mil. euro. În 2008, RTC, după vânzarea Proca, afacerile s-au redus cu 21 de mil. euro.