Micile afaceri din mediul rural, altele decåt cele agricole, primesc sprijin financiar din partea UE. Se caută proiecte care să susţină crearea de microîntreprinderi şi dezvoltarea celor existente.

Gheorghe Schipor şi-a retehnologizat atelierul de producţie din satul Scheia, judeţul Suceava, cu fonduri SAPARD. Din cei 95.000 de euro investiţi, aproape jumătate au fost fonduri europene. „Proiectul l-am făcut singur, fără consultant. E adevărat că a durat jumătate de an pånă am primit aprobarea, dar am reuşit. Acum vreau să mai depun un proiect, pe care îl voi face tot fără consultant, pentru extinderea capacităţii de producţie. Nervii îi am căliţi, iar lecţia a fost învăţată“, spune Schipor. Firma acestuia, SEL SRL, exportă în Marea Britanie, Statele Unite şi Franţa cutii de lemn produse la Scheia. „Sunt casete pentru cadouri, pentru sticle de vin, lumånări etc. Exportăm circa 2.000 de cutii pe lună, iar în atelier lucrează şase persoane“, spune Schipor.

Ce fel de proiecte, cånd şi cum

Proiectul de extindere a capacităţii de producţie a firmei SEL poate obţine finanţare prin intermediul Fondului European de Dezvoltare Rurală (FEADR) destinat creării de microîntreprinderi şi dezvoltării celor existente în sectorul non-agricol, în spaţiul rural. Cererea de proiecte a fost lansată, sesiunea urmånd să fie închisă pe 30 octombrie, la ora 12. Dosarele se depun la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit al judeţului unde are loc implementarea proiectului. În cazul în care proiectul este amplasat pe teritoriul mai multor judeţe, dosarul se depune la oficiul judeţean pe raza căruia investiţia este predominantă din punct de vedere valoric.

UE alocă aceste fonduri pentru crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural, încurajarea activităţilor meşteşugăreşti şi a altor activităţi tradiţionale, a iniţiativelor de afaceri (promovate în special de către tineri şi femei) şi pentru reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

Durata de execuţie a contractului de finanţare este de maximum trei ani pentru proiectele care prevăd investiţii şi lucrări de construcţii montaj. În cazul proiectelor care includ achiziţii simple de utilaje, instalaţii, echipamente etc., durata de execuţie a contractului este de maximum doi ani. Beneficiarul este obligat să nu modifice proiectul pe o perioadă de cinci ani de la ultima plată efectuată de agenţie. Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 5.000 de euro.

Dosarul trebuie să conţină: cererea de finanţare, studiul de fezabilitate, bilanţul contabil al anului precedent depunerii cererii de finanţare sau, în cazul PFA, a asociaţiilor familiale etc. formularul 200 („Declaraţie specială privind veniturile realizate“) sau formularul 204 („Declaraţie anuală de venit pentru asocierile fără personalitate juridică“) sau formularul 221 („Declaraţie privind veniturile din activităţi agricole – Impunere pe norme de venit“), actul de proprietate asupra clădirii/terenului sau contractul de concesiune pe o perioadă de cel puţin zece ani de la data depunerii cererii de finanţare, declaraţia pe proprie răspundere a solicitantului că va asigura cofinanţarea, cu precizarea sursei de cofinanţare etc.

Cine poate solicita finanţare

• Microîntreprinderi (societăţi cu mai puţin de zece angajaţi, care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale în valoare de pånă la două milioane de euro, echivalent în lei). Micro-întreprinderile, atåt cele existente, cåt şi cele nou înfiinţate, trebuie să fie înregistrate şi să-şi desfăşoare activitatea propusă prin proiect în spaţiul rural (atåt sediul social, cåt şi punctul de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural)
• Persoane fizice (neînregistrate ca agenţi economici).

Condiţii pentru obţinerea finanţării

• Solicitantul trebuie să demonstreze viabilitatea investiţiei;
• Trebuie prezentate toate avizele şi acordurile necesare investiţiei respective;
• Beneficiarul trebuie să dovedească dreptul de proprietate asupra terenului pe care urmează să realizeze investiţia sau dreptul de concesiune pe o perioadă de cel puţin zece ani;
• Beneficiarul trebuie să declare pe proprie răspundere că va asigura cofinanţarea proiectului.

Cheltuieli neeligibile

• Impozite şi taxe fiscale;
• Costuri operaţionale, inclusiv costuri de întreţinere şi chirie;
• Comisioane bancare, costurile garanţiilor şi cheltuieli similare;
• Cheltuieli pentru cumpărarea de echipament second hand;
• Achiziţionarea de teren/clădiri;
• Achiziţia de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri, pentru a presta servicii de transport în numele terţilor, şi de mijloace de transport pentru persoane, ca activitate principală, prevăzută prin proiectul pentru care se solicită sprijin;
• Costuri de schimb valutar, taxe şi pierderi ocazionate de schimburile valutare asociate contului în euro al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit;
• Costuri realizate înainte de aprobarea proiectului, cu excepţia studiilor tehnice, a planurilor de afaceri şi a studiilor de fezabilitate;
• Costuri privind închirierea de maşini, utilaje, instalaţii şi echipamente;
• Costurile aferente unui contract de leasing: taxa de management, dobånzi, prima de asigurare etc.

Activităţi care nu se finanţează

• Fabricarea băuturilor alcoolice şi a berii;
• Fabricarea produselor din tutun;
• Activităţi de turism şi recreaţionale legate de activitatea turistică;
• Acţiuni exclusiv de comerţ şi intermedieri comerciale, cu excepţia vånzării de produse obţinute din propriul proces productiv;
• Intermedieri financiare;
• Tranzacţii imobiliare;
• Jocurile de noroc şi pariurile;
• Activităţi de pescuit şi/sau acvacultură;
• Investiţii legate de prelucrarea primară a lemnului pånă la stadiul de cherestea.

Criterii de selecţie a proiectelor

În cazul proiectelor de investiţii, se acordă punctaj mai mare în următoarele cazuri:
• Aplicantul nu a mai primit fonduri comunitare pentru activităţi similare în ultimii trei ani;
• Proiectele care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de muncă /25.000 de euro investiţi;
• Proiectele care promovează activităţi meşteşugăreşti, de artizanat;
• Proiecte derulate de femei/ tineri cu vårsta de pånă în 40 de ani la data depunerii proiectelor;
• Start-up-uri. n

383,5 milioane de euro reprezintă fondurile totale (cofinanţare naţională şi FEADR) alocate pentru crearea de microîntreprinderi şi dezvoltarea celor existente în sectorul nonagricol, în spaţiul rural.

Atentie!
În cazul proiectelor de investiţii care prevăd modernizarea activităţii se va demonstra că la momentul depunerii cererii de finanţare beneficiarul deţine autorizaţiile de funcţionare pentru punctul de lucru ce face obiectul proiectului finanţat prin intermediul FEADR, prin documentele justificative emise de instituţiile avizate (autorizaţie de mediu însoţită de nota de constatare/autorizaţie sanitară Ă proces verbal de constatare

Atentie!
Pentru a facilita accesarea fondurilor europene nerambursabile prin FEADR, solicitantul poate beneficia de fonduri în avans de pånă la 20% din valoarea eligibilă nerambursabilă pentru demararea proiectului

Atentie!
Toate activităţile pe care solicitantul se angajează să le efectueze prin investiţie, atåt la faza de implementare a proiectului, cåt şi în perioada de monitorizare, devin condiţii obligatorii