Responsabilităţile noului CEO acoperă toate activităţile Lafarge Ciment, Agregate şi Betoane din ţară.
„Voi continua consolidarea bunelor practici şi a rezultatelor obţinute până acum, preocuparea prioritară rămânând sănătatea şi securitatea angajaţilor şi contractorilor noştri. Mai mult, vom fi şi în acest an mai aproape de clienţii şi pieţele noastre, oferind produse, servicii şi soluţii integrate, precum şi suportul pe care îl aşteaptă de la un operator solid în piaţa materialelor de construcţii“, a declarat Sonia Artinian.
Sonia Artinian face parte din echipa Grupului Lafarge din anul 2008, când a ocupat poziţia de prim vicepreşedinte în departamentul dezvoltare organizaţională şi a coordonat Universitatea Lafarge. De profesie inginer în ştiinţele biologice, Sonia Artinian are un MBA la College des Ingenieurs, iar înainte de Lafarge a ocupat funcţia de vicepreşedinte în cadrul firmei de consultanţă strategică Capgemini Consulting.
Philippe Questiaux a condus activitatea de ciment a Lafarge în România timp de zece ani. Odată cu încheierea mandatului său se încheie şi o generaţie de manageri din industria cimentului. La începutul anului trecut, Mihai Rohan, supranumit „tatăl cimentului“, cu o carieră de peste 40 de ani în industrie, a părăsit funcţia de director executiv al Carpatcement Holding, fiind înlocuit de Florin Aldea. Câteva luni mai târziu, Holcim România anunţa încheierea mandatului lui Markus Wirth, cel care a condus afacerile locale ale elveţienilor aproape şapte ani. El a fost înlocuit cu Daniel Bach, care a lucrat timp de 16 ani în companie.