Rusia trimite o undă de șoc în toată lumea: Ne vom opri doar atunci când Ucraina actuală va dispărea!
Scopul este nici mai mult, nici mai puțin decât schimbarea regimului la Kiev, potrivit unui articol realizat de Paolo Valentino pentru corriere.it. Putin a spus clar: obiectivele sunt demilitarizarea și denazificarea. Armata rusă vrea să preia controlul asupra întregului teritoriu, sau să controleze cea mai mare parte a acestuia. Moscova refuză să vorbească cu guvernul ucrainean, ceea ce înseamnă că operațiunea militară va continua și că rezultatul deziderat este apariția unei noi țări. Trăim ultimele ore ale Ucrainei așa cum am cunoscut-o în ultimii 30 de ani. În locul ei se va naște o țară pe care Moscova o va considera prietenoasă și loială, lipsită de ideologie naționalistă și care va fi în cu totul alte relații cu Occidentul.
Interviu cu Dmitri Suslov
Dmitri Suslov conduce Centrul de Studii Europene și Internaționale de la Școala Superioară de Economie din Moscova.
Reporter: De ce a decis Putin să acţioneze acum?
Dmitri Suslov: Răbdarea Rusiei a luat sfarşit. Putin a concluzionat că Occidentul, din orbire, sau pentru că aşa a ales, a ignorat sistematic preocupările și revendicările sale, despre care se vorbește de ani de zile, în special în ultimele luni. În lumina lipsei absolute de progres în implementarea acordurilor de la Minsk, a refuzului părţii americane de a da garanțiile de securitate solicitate de Kremlin, a pericolului militar reprezentat de relațiile actuale dintre SUA și Ucraina, Rusia a decis să rezolve problema unilateral.
Reporter: Aşa nu există riscul declanșării unui război global?
Dmitri Suslov: Occidentul va reacționa cu sancțiuni, critici și întărirea structurii militare NATO în Europa Centrală și de Est. Dar știm că nu va exista un război nuclear. SUA au spus clar că nu vor lupta împotriva Rusiei pentru Ucraina. Desigur, nu există nicio îndoială asupra faptului că am intrat deja într-o nouă realitate geopolitică, într-o nouă stare a relațiilor. Perioada Post-Războiul Rece s-a încheiat pentru totdeauna și ne aflăm într-o confruntare totală cu Occidentul, inclusiv cu Uniunea Europeană. Dacă nu este o nouă Cortina de Fier, atunci mai lipseşte puţin ca să fie. Ciocnirea va fi puternică, ne vom considera din nou dușmani. Din păcate, toate acestea sunt adevărate, însă conducerea rusă consideră mai importantă rezolvarea chestiunii ucrainene și este gata să plătească prețul.
Reporter: La Kremlin au apărut divergenţe de opinii. Putin a luat decizia de unul singur?
Dmitri Suslov: Greu de spus. Este adevărat că nu există un consens deplin în comunitatea de politică externă cu privire la această alegere. Unii au crezut că există o șansă pentru diplomație. Numai că decizia a fost alta.
Reporter: Nu vă temeţi de o rezistență internă puternică în Ucraina, de un alt scenariu afgan?
Dmitri Suslov: Conducerea rusă speră că trupele ucrainene vor refuza să lupte și armata se va dezintegra. Nu exclud o rezistență puternică în unele părți ale țării, cele mai naționaliste, din Vest, teritorii ostile unde foarte probabil trupele rusești nu vor intra. Însă comparația cu Afganistanul nu-şi are locul: era o altă țară, un teritoriu care oferea posibilitatea unor sanctuare, nu exista un element cultural comun. Nu mă aștept la un război de gherilă pe scară largă. Dar scenariul ideal ar fi implozia guvernului ucrainean și schimbarea regimului înainte ca trupele ruse să ajungă la Kiev.
Reporter: Acest lucru va duce însă la izolarea completă a Rusiei în comunitatea națiunilor.
Dmitri Suslov:Lumea este mai mare decât Occidentul, care nu o mai domină. Nu există nicio îndoială asupra faptului că Rusia va fi izolată politic de lumea occidentală și relațiile vor fi ostile pentru mulți ani. Însă nu are sens să vorbim despre izolarea Rusiei în comunitatea internațională: națiunile pe care SUA le pot motiva împotriva Rusiei reprezintă o minoritate. China, India, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină nu o vor izola. Beijingul nu critică Moscova, astăzi, Lavrov a vorbit cu ministrul de externe chinez și nu a fost o singură critică din partea lui. E probabil ca China să nu se bucure de această acțiune, dar poziția sa față de Rusia este prietenoasă și așteptăm ca majoritatea țărilor să adopte această atitudine. Cât despre izolarea la ONU, haideţi, Rusia este membru permanent al Consiliului de Securitate.
Reporter: În fața unor sancțiuni mai dure, Rusia va folosi împotriva Europei arma energetică?
Dmitri Suslov: Nu. Mai degrabă Europa va fi cea care va folosi arma energetică împotriva sa. După blocarea conductei Nord Stream 2, dacă din cauza acţiunii militare tranzitul gazelor prin Ucraina devine imposibil, singurele conducte active ar fi Nord Stream 1, Turkish Stream și una foarte mică prin Belarus. Vreau să spun că Europa va avea de suferit nu din cauza faptului că Rusia va întrerupe aprovizionarea, care va continua, ci pentru că a decis să se lipsească de Nord Stream 2.
Reporter: Putin vrea să intre în istorie ca omul care a unificat lumea rusă?
Dmitri Suslov: Fără îndoială că acesta este unul dintre pilonii moștenirii sale istorice: restabilirea uniunii celor trei țări slave. Nu este vorba de revigorarea Imperiului Rus, sau a URSS. Ci de a restabili o alianță între națiunile surori. Sancțiunile și confruntarea sunt temporare, alianţa va dura în schimb generații.