Oferta Electrica suprasubscrisă cu două zile înainte de închidere

Oferta publică iniţială a Electrica a generat un interes crescut din partea investitorilor locali şi internaţionali, cu două zile înainte de programata închidere fiind înregistrat un număr de 13.700 de subscrieri, peste recordul de 12.000 de subscrieri înregistrat anul trecut cu ocazia ofertei publice iniţiale de la Romgaz SA, a declarat luni pentru Bloomberg Dana Ionescu, directorul general al Raiffeisen Capital & Investment.

 

România vrea să obţină cel puţin 1,95 miliarde de lei de pe urma vânzării unui pachet majoritar la distribuitorul de energie electrică. Statul român oferă 177 milioane noi acţiuni Electrica urmând ca după vânzare participaţia statului să se reducă la aproximativ 48,8%.

'Am beneficiat de un interes ridicat pentru această ofertă atât din partea investitorilor locali cât şi internaţionali din întreaga Europa şi SUA', a declarat Dana Ionescu. 'Acest IPO a reuşit de asemenea să atragă noi investitori şi acest lucru se vede din numărul de subscriitori', a adăugat Dana Ionescu.

În luna noiembrie a anului trecut, România a obţinut 1,7 miliarde lei în urma vânzării unui pachet minoritar la producătorul de gaze naturale Romgaz, aceasta fiind de altfel cea mai mare ofertă publică iniţială derulată în România până acum.

Listarea Electrica face parte din promisiunile României faţă de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, ale căror delegaţii s-au aflat în ţară în perioada 2-12 iunie pentru a treia evaluare a acordului stand by şi a prima evaluare a programului preventiv privind balanţa de plăţi a României cu Comisia Europeană.

Fondul Monetar Internaţional a amânat până în noiembrie a treia evaluare a acordului stand by de tip preventiv încheiat cu România din cauza dezacordului cu privire la intenţia Guvernului de la Bucureşti de a reduce contribuţiile sociale.

'Aceasta este prima ofertă publică iniţială în urma căreia statul pierde pachetul majoritar şi cred că poate servi ca un punct bun de pornire pentru alte companii de stat în viitor', a spus Dana Ionescu. 'Am lucrat cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltarea la elaborarea unui plan de guvernanţă corporatistă pentru a-i asigura pe investitorii privaţi că drepturile lor în calitate de acţionari minoritari vor fi respectate', a adăugat sursa citată. Aceasta a explicat că, după ce acţiunile Electrica vor începe să fie tranzacţionate, este posibil ca România să îndeplinească criteriile necesare pentru a dobândi statutul de piaţă emergentă de către MSCI Inc.

La începutul acestei luni, într-un interviu acordat Bloomberg, premierul Victor Ponta a declarat că anul viitor ar putea fi vândute noi acţiuni în companiile de stat, fiind posibilă chiar reducerea participaţiilor la mai puţin de 50% în unele companii. AGERPRES