Pachetele de produse și servicii sunt mai avantajoase decât contractarea separată. Băncile își fidelizează astfel clienții și, implicit, își stabilizează veniturile încasate de la aceștia.
Pachetele de produse și servicii oferite de instituțiile de credit au ieșit recent din sfera exclusivă a serviciilor bancare, pășind și în domeniul medical. ATE Bank a lansat recent un pachet care combină contul curent nu cu serviciul de internet banking, ci cu un abonament medical.
Aceasta este însă excepția, restul pachetelor oferite de instituțiile de credit fiind compuse din diferite produse și servicii bancare. De obicei, achiziția unui pachet sau includerea produselor și serviciilor activate în trecut într-un pachet strandard oferit de bancă aduce reduceri semnificative ale costurilor. Există însă și excepții: tarifele percepute de Banca Transilvania și de Emporiki Bank la cele mai ieftine pachete sunt identice cu cele care ar fi plătite dacă fiecare din produsele componente s-ar achiziționa separat.
Ce bănci îți oferă reduceri semnificative
Cele mai avantajoase oferte din perspectiva discounturilor obținute la pachetele de servicii sunt acordate de bănci tot clienților care au conturi de salarii la ele. Mai multe bănci acordă acestei categorii de clienți dobânzi mai mici la credite și bonificații mai mari la depozite. Din perspectiva pachetelor de produse și servicii, cea mai mare reducere este acordată clienților cu conturi de salarii de Intesa Sanpaolo Bank.
Pachetul „Lider“ are un tarif lunar de patru lei pentru clienții cu salarii de peste 400 de lei pe lună, respectiv de opt lei celor cu venituri mai mici. Astfel, pachetul aduce reduceri de până la 19,6 lei pe lună comparativ cu situația în care produsele și serviciile din pachet ar fi achiziționate separat. Aceasta, deoarece în pachet este inclus şi serviciul de internet banking care în oferta standard este comisionat cu cinci euro pe lună. Suplimentar, cardul din pachet nu are comisioane la retragerea de numerar de la ATM, indiferent dacă bancomatul este al băncii emitente sau al unei alte instituţii de credit.
Pe locul al doilea în clasamentul celor mai mari economii făcute prin achiziția celui mai ieftin pachet bancar se află UniCredit Țiriac Bank. Achiziția pachetului „Standard“ al acestei bănci aduce economii de 11 lei pe lună comparativ cu situația în care produsele și serviciile ar fi activate unul câte unul. Pe locul al treilea pe podium se află pachetul „Dinamic“ de la Raiffeisen, care le asigură clienților o reducere cu 5,66 lei a comisioanelor lunare. Pachetul „Contul de salariu“ vândut de Millennium Bank aduce un discount lunar mai mare, între 5,25 și 6,5 lei, numai în primul an de la activare. Începând cu al doilea an, reducerea scade la patru lei pe lună. Alte pachete care aduc scăderi notabile ale comisioanelor sunt cele din ofertele BCR și ING Bank – peste patru lei/ lună.
Pe de altă parte, în oferta băncilor există pachete care nu se remarcă prin oferirea unor reduceri semnificative de tarif, însă au alte avantaje. „Pachetul pentru virarea salariului“ de la Garanti înglobează cont curent, card de debit și internet banking pentru care nu sunt percepute taxe de administrare. Suplimentar, cardurile de debit emise de bancă sunt scutite de comisioane în cazul operațiunilor de ridicare de numerar de la orice bancomat
din țară.
NOTĂ: Au fost luate în considerare cele mai ieftine pachete de produse și servicii oferite clienților din alte categorii decât studenți și pensionari. Tariful lunar al pachetului exprimă valoarea lunară a comisioanelor lunare și/sau anuale de administrare plătite pentru produsele care îl formează.