Cea mai mare ofertă din istoria Bursei, prin care statul intenţionează să vândă pe bursă 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP), se va desfăşura în perioada 11-22 iulie, preţul maxim stabilit fiind de 0,46 lei/acţiune, anunţă intermediarul ofertei, consoţiul condus de banca de investiţii Renaissance Capital.
Interesant este că preţul maxim s-a stabilit peste maximul din acest an al acţiunilor Petrom, de 0,45 lei. Capital scria în urma cu ceva timp că raliul de acum câteva luni al acţiunilor Petrom (creştere cu mai mult de o treime de la începutul anului) părea a se desfăşura până la un preţ maxim cumva anticipat de investitori.
Prin urmare, statul poate strânge maximum 2,56 miliarde lei (circa 610 milioane euro). Oferta va fi considerată a se încheia cu succes dacă se vor cumpăra peste 80% din acţiunile scoase la vânzare.
Din cele 5,57 miliarde acţiuni, care fac obiectul ofertei, 85% vor fi destinate investitorilor instituţionali, iar restul de 15% – micilor investitori. Subscrierea se va realiza prin intermediul caselor de brokeraj BT Securities, EFG Eurobank Securities, Romcapital şi CEC Bank.
La acest preţ, statul poate strânge maximum 2,56 mld. Lei (610 mil. euro). Pe Bursă, acţiunile Petrom se tranzacţionau ieri la 0,4 lei.
În această dimineaţă acţiunile Petrom creşteau cu 4,27%, până la 0,4150 lei.