Fondul Proprietatea (FP) estimează că oferta publică iniţială (IPO) pentru listarea la bursă a companiei Hidroelectrica va avea loc în prima jumătate a anului 2016, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, managerul de fond al FP, Greg Konieczny.
Oferta publică Hidroelectrica era prevăzută pentru luna iunie 2014, dar a fost amânată din cauza procedurilor legate de insolvenţa companiei.
Referindu-se la calendarul ofertelor publice ale unor companii de stat la care FP este acţionar, Konieczny a menţionat CE Oltenia, pentru care oferta publică a fost de asemenea amânată, termenul oficial fiind acum noiembrie 2015, şi Poşta Română, care ar urma să fie privatizată în primul semestru din 2015.
Alţi candidaţi pentru derularea unor oferte publice şi listarea la bursă, dintre companiile din portofoliul FP, sunt Administraţia Porturilor Maritime, unde FP deţine o cotă de 20% din totalul acţiunilor, Aeroporturi Bucureşti, unde FP deţine 20% din acţiuni, şi societatea naţională a sării Salrom, din care FP deţine 49%.
Konieczny a afirmat că FP a avut discuţii cu autorităţile despre societatea Salrom, aceste discuţii vor fi reluate, iar FP speră ca Salrom să fie una dintre companiile gata de listare la bursă în 2015.
FP are în portofoliu 54 de companii, din care 17 listate la bursă şi 37 nelistate, obiectivul pe termen lung fiind ca toate societăţile din portofoliu să fie listate la bursă.
În 2013 şi 2014, FP a vândut pachete importante de acţiuni, deţinute la mari companii precum Petrom, Transgaz, Romgaz, Transelectrica, Conpet, a căror valoare totală depăşeşte 1,5 miliarde lei. AGERPRES