Cea mai mare ofertă din istoria bursei, cea prin care statul vrea să strângă peste 400 milioane euro prin vânzarea a 15% din Romgaz, captează peste orice așteptări interesul românilor, valurile de ordine de subscriere din partea acestora înecând practic departamentele centrale ale intermediarilor. În cea de-a patra zi a ofertei (vineri), în jurul orei 12:50, tranșa investitorilor mici fusese deja subscrisă în totalitate, iar la finalul zilei rata de subscriere era de aproape 147%, în condițiile în care cantități uriașe de ordine așteptau să fie încărcate în sistem.
Update Finalul zilei de vineri
În cea de-a patra zi a ofertei Romgaz, tranşa alocată investitorilor mici era subscrisă în proporţie de 146,6%, fiind plasate circa 4.500 de ordine pentru 12,71 milioane acţiuni. Valoarea ordinelor plasate cumula 91,4 milioane euro (circa 406,8 milioane lei). Din cele 12,71 milioane acțiuni subscrise pe această tranșă, 1,63 milioane reprezentau subscrieri mai mari de 1.000 acțiuni, care nu beneficiază de discountul de 5% ca cele de până în acest prag.
Ora 12:50 Rata de subscriere a ajuns la 100%
Dacă după primele trei zile erau subscrise deja 79% din acțiunile alocate, în cea de-a patra zi deja s-a trecut de 100%, în jurul orei 12:50, astfel că de acum încolo toate ordinele vor însemna suprasubscriere. Pentru tranșa de retail, în cadrul ofertei au fost alocate 8,672 milioane acțiuni, reprezentând 15% din întreg pachetul scos la vânzare de stat. Zece minute mai târziu, la ora 13:00, nivelul subscrierilor pe tranșa mică era deja de 8,8 milioane acțiuni, cu 1,5% peste numărul celor alocate.
“Este un volum foarte mare de ordine, iar oamenii din departamentul central abia fac față să proceseze acest volum uriaș de ordine. Chiar a fost prelungit programul în care ei să poată încărca ordinele în sistem. Oferta se bucură de un interes peste orice așteptări”, a declarat pentru Capital unul din jucătorii care se ocupă de intermedierea ofertei Romgaz.
Pe tranșa investitorilor mici fuseseră procesate circa 3.200 de ordine, pentru 8,67 milioane acțiuni, în valoare de 62,4 milioane euro (277,5 milioane lei), până la ora 12:50. Micii investitori care cumpără sub 1.000 acțiuni, vor beneficia de un discount de 5% din prețul care se va stabili pe tranșa investitorilor instituționali.
Tranșa investitorilor instituționali are alocate 49,14 milioane acțiuni, reprezentând 85% din ofertă, dar gradul de subscriere pe această tranșă nu este public.
În total, oferta publică secundară a Romgaz cuprinde 57,8 milioane acțiuni, reprezentând 15% din capitalul social. Prețul de vânzare este cuprins între 24 și 32 lei pe acțiune. Pachetul este scos la vânzare de către statul român, care, la prețul maxim de 32 lei pe acțiune, ar încasa circa 413 milioane euro (1,83 miliarde lei).
Cine intermediază oferta
Coordonatorii Globali și Manageri internaționali sunt Goldman Sachs și Erste Group Bank, iar managerii locali sunt BCR și Raiffeisen Capital & Investment. Investitorii mici pot subscrie prin intermediul managerilor locali BCR și Raiffeisen Capital & Investment, care formează primul grup de distribuție, și prin Raiffeisen Bank și Intercapital Invest, care formează cel de-al doilea grup de distribuție.
Al treilea grup de distribuție este format din majoritatea societăților de brokeraj din țară.
Oferta se desfășoară de asemenea la nivel internațional.
Rezultate după trei zile de subscriere
La finalul celei de-a treia zi, subscierile totale pe tranşa investitorilor mici urcaseră la 6,828 milioane acţiuni, reprezentând 78,74% din totalul alocat acestora, valoarea ordinelor cumulând 49,1 milioane euro (218,5 milioane lei).
Subscrierile constau în 2.580 ordine mici, pentru 6,066 milioane acţiuni, şi 35 de ordine medii (de peste 1.000 acțiuni), pentru 0,762 milioane acţiuni.
Joi, Ora 16:15
În jurul orei 16:15, fuseseră subscrise circa 5,18 milioane acţiuni, prin intermediul a 2.199 ordine mici (cuprinse între 100 şi 1.000 acţiuni), şi alte 0,6 milioane acţiuni, prin 29 ordine medii (de peste 1.000 acţiuni).
În total, ora 16:15 a coincis cu punctul la care a fost depăşit pragul de două treimi din totalul celor 8,672 milioane acţiuni câte sunt destinate micilor investitori. Astfel, prin cele 2.228 ordine fuseseră subscrise 5,783 milioane acţiuni, în valoare de 185 milioane lei (41,58 milioane euro).