De asemenea, companiile aleg voucherele de tip „incentive” ca mijloc de bonusare a angajaţilor cu rezultate frumoase.

Voucherele de vacanţă pentru sejururi în România, cele pe care şi angajatorii din mediul privat le pot achiziţiona de la emiţătorii de astfel de instrumente, reprezintă, de asemenea, un sistem avantajos pentru recompensarea şi motivarea angajaţilor. Sistemul voucherelor de vacanţă oferă avantaje certe atât angajatorului, cât şi angajaţilor. Printre avantajele pe care angajatorul le are se află motivarea şi acordarea de beneficii salariaţilor la costuri mai mici, cu până la 40% faţă de acordarea de prime de vacanţe în bani. Angajatorul este liber să decidă nivelul sumei pe care o acordă sub forma voucherelor de vacanţă, numărul salariaţilor cărora le acordă astfel de vouchere precum şi criteriile pe baza cărora sunt selectaţi salariaţii beneficiari de vouchere de vacanţă. În plus, voucherele de vacanţă sunt scutite de la plata contribuţiilor sociale, pentru aceste vouchere se plăteşte doar impozitul pe salariu de 10%, similar tichetelor de masă.

„Creşte, de la un an altul, numărul românilor care oferă celor dragi cadouri turistice, sub forma de vouchere. În cazul Christian Tour, voucherele care pot fi oferite cadou sunt în valoare de 100, 200 şi 500 de euro şi au o perioadă de valabilitate de 12 luni, iar sistemul este extrem de simplu şi prietenos: cei care sunt în lipsa de idei atunci când vor sa facă un cadou, cu diverse ocazii, cumpără acest voucher, pe care îl oferă în dar”, a declarat Raluca Hatmanu, director de marketing şi comunicare Christian Tour, pentru Agerpres.

Beneficiarul se prezintă cu voucherul în orice agenţie din reţea şi îl valorifică. Suma voucherului se scade din valoarea totală a pachetului sau, în unele cazuri, poate reprezenta exact valoarea pachetului ales de beneficiar. Tocmai pentru ca ideea este atât de uşor de pus în practica, tot mai mulţi români apelează la ea atunci când nu ştiu ce să dăruiască apropiaţilor, iar o vacanţă poate fi cel mai frumos cadou.

„Perioadele din an în care constatăm o creştere pe acest segment sunt luna februarie, când sărbătorim Ziua Îndrăgostiţilor şi Dragobetele, 1 şi 8 martie, de Paşte şi de Crăciun. Dar avem clienţi care cumpăra astfel de vouchere şi pentru zilele de naştere ale apropiaţilor sau pentru a le oferi cadou de nunta – în loc sa ofere un dar în bani, aceştia din urma prefera sa aloce un buget pentru vouchere turistice, pe care cuplul proaspăt căsătorit să-l folosească în orice destinaţie doreşte. Cât despre cine le cumpăra mai mult, putem afirma ca sunt achiziţionate de toate categoriile de vârsta. De exemplu, tinerii cumpără astfel de vouchere şi le fac cadou părinţilor”, a precizat Raluca Hatmanu.

 

Agenţiile de turism nu scapă ocazia să sărbătorească primăvara cu oferte speciale, iar Eturia a pregătit turiştilor o serie de experienţe exotice la plajă, dar nu numai, pentru ca acest început de primăvară să fie dedicat zilei de 8 martie. Printre destinaţiile lunii martie se numără Republica Dominicană, Maldive, Rio de Janeiro, New York, Sri Lanka, Malaezia sau sejururi de plaja în Krabi & Khao Lak, Thailanda. Având în vedere că luna martie este cea pentru care bărbaţii oferă cadouri de Ziua Femeii, exista oferte ale căror preţuri încep de la 1.060 euro/persoană.

„Pe de alta parte sunt vacanţele tailor made, create special pe dorinţele cuplurilor, iar călătorii români care îşi doresc să călătorească în luna mărţişorului au cerut oferte în destinaţii precum Malaezia, Brazilia, Vietnam, Singapore şi Phuket, Mauritius, SUA, Japonia, China sau India. La mare căutare sunt însă şi Argentina sau Bali şi Zanzibar”, a precizat Sorin Stoica, CEO Eturia.

Cele mai bune destinaţii pentru femeile care vor să călătorească singure de 8 martie, potrivit studiilor în domeniu, sunt Roma, Reykjajavik pentru Aurola Boreală, Valencia, Amsterdam, Valletta, Uburd-Bali. Dintre city break-urile oferite cadou de 8 martie, nu trebuie să lipsească Istanbul, Barcelona, Florenţa, Praga, Nisa, Budapesta.

Vânzările de tichete cadou pentru 8 Martie vor creşte cu 10% faţă de anul trecut, păstrând tendinţa de creştere din ultimii ani. Conform estimărilor emitentului de tichete, Up România. În prezent, tichetele cadou pentru acest eveniment reprezintă 4% din totalul anual de tichete cadou acordate salariaţilor ca beneficiu social. Cifrele din ultimii ani arată o creştere constantă a volumelor de tichete cadou acordate cu ocazia zilei de 8 Martie. Astfel, începând din 2016, creşterea anuală a vânzărilor de tichete cadou oferite de Ziua Femeii a crescut cu aproximativ 10% pe an. Beneficiarii tichetelor pot achiziţiona servicii de turism, bijuterii, cosmetice, articole vestimentare şi încălţăminte, cărţi, jucării, mobilier,electronice şi electrocasnice.