Numărul mare de bănci care şi-au depus ofertele pentru „Prima Casă” demonstrează oportunitatea pe care o oferă programul. Dacă instituţiile financiare ar fi acordat credite la nivelul dobânzilor din oferta pentru „Prima casă”, nu s-ar fi ajuns la situaţia actuală din piaţa imobiliară, au declarat, pentru CAPITAL Online, analiştii imobiliari.

Vlad Vlăsceanu, directorul Târgului Imobiliar Naţional (tIOMn), susţine că era de aşteptat ca un număr atât de mare de bănci să îşi depună ofertele pentru programul „Prima Casă”, ţinând cont că aceasta este o adevărată oportunitate.

Această mişcare demonstrează însă că băncile îşi permit să acorde credite ipotecare la dobânzi atât de mici. „Marja acceptată de stat, de 4% peste EURIBOR, este una foarte bună şi ofertele făcute de bănci arată că acestea îşi permit să dea şi dobânzi mai mici”, spune Vlăsceanu. „Cred că dacă băncile ar fi acordat credite la astfel de dobânzi, nu am fi ajuns acum la această situaţie pe piaţa imobiliară”, adaugă Vlăsceanu.

Câştiguri cu risc redus pentru bănci

„Dacă ne raportam la celelalte state europene, marja acceptată de catre stat nu este deloc de neglijat. Este o marjă care va aduce băncilor caştiguri însemnate, însă dacă încercăm să privim optimist această situaţie, nu poate fi decat un beneficiu pentru clientul final care va accesa acest program, comparând dobânda propusă cu celelalte practicate de către bănci pentru creditele ipotecare”, a declarat, la rândul său Monica Marin, director al agenţiei EuroMetropola.

Aceasta a mai adăugat că „Prima Casă” oferă băncilor un produs care le va genera câştiguri cu un grad foarte redus din punct de vedere al riscurilor. „Programul în cauză aduce băncilor şi un beneficiu la capitolul imagine şi notorietate, în aşa manieră încât era greu de crezut că o instituţie de renume ar fi refuzat o colaborare cu statul de o asemenea anvergură”, a mai spus reprezenta EuroMetropola. Mai mult, faptul că un număr destul de mare de bănci şi-au depus oferta pentru acest program guvernamental arată seriozitatea cu care este tratat acest demers.

„Cui nu i-ar conveni să facă afaceri cu statul?”

Directorul tIMOn mai spune că „Prima casă” este o „afacere foarte bună pentru bănci”. „Cărei instituţii nu i-ar conveni să facă o afacere cu statul? Chiar dacă marja de profit este mai mică, este vorba şi de un risc mai mic. Acest lucru a atras băncile în program”, spune Vlăsceanu.

Vlăsceanu mai afirmă că urmează o perioadă în care băncile se vor lupta pentru a rămâne în acest program şi vor încerca să ofere cele mai mici dobânzi.

În ceea ce priveşte planurile băncilor pe termen lung, analistul imobiliar Radu Zilişteanu afirmă că acestea vor încerca prelungirea programului „Prima Casă” prin credite ipotecare normale cu o dobândă mai mare. „Raţionamentul băncilor este următorul: oferă credite prin programul iniţiat de stat şi la terminarea acestuia vor încerca să facă o continuitate pe creditele ipotecare simple. Numai că dobânda va peste cele la programul Prima Casă, dar sub cele actuale”, spune Zilişteanu.

„Programul are multe hibe”

Vlăsceanu mai afirmă că este foarte probabil ca Guvernul să decidă majorarea plafonului de 1 miliard de euro din 2010. „Acest lucru se va întampla dacă rata de neplată nu va fi mai mare de 10%, cum a estimat Guvernul. Dacă aceasta va fi mai mare, nu se va mai putea majora plafonul”, spune Zilişteanu.

La răndul său, Vlad Vlăsceanu se aşteaptă şi la o majorare cu 100% a plafonului. „Întrebarea este dacă va fi acoperit plafonul iniţial de 1 miliard de euro, pentru că programul are multe hibe”, spune directorul tIMOn.

Dincolo de posibilitatea ca statul să decidă majorarea plafonului pentru programul „Prima Casă”, directorul EuroMetropla precizează că cel mai important lucru este ca acesta să devină operaţional. „Foarte important este ca acest program să devină operaţional cât mai repede şi să aşteptam reacţia pieţei, atat din punct de vedere al cererii, cât şi al abordării de către dezvoltatorii imobiliari”, spune oficialul agenţiei.

Creşteri de preţuri mai ales la apartamentele vechi

În ceea ce priveşte preţurile, analiştii imobiliari se aşteaptă la o creştere mai ales pe segmentul apartamentelor vechi.

„Ţinând cont că apartamentele vechi se pliază cel mai bine pe programul Prima Casă, cred ca preţurile se vor majora uşor o dată cu creşterea numărului de tranzacţii”, spune Vlăsceanu. Acesta mai adaugă însă că preţul la locuinţele noi nu vor creşte deoarece dezvoltatorii au tot interesul să vândă cât mai repede.

Potrivit lui Radu Zilişteanu, majorări de preţuri se vor observa doar punctual. „Spre exemplu, cei care au apartamente cu preţuri de aproximativ 50.000 de euro le vor scumpi până la plafonul maxim de 60.000 de euro”, spune analistul imobiliar.

La rândul său, Monica Marin este de părere că vor exista majorări de preţuri. „O uşoară modificare a preţurilor era aşteptată chiar şi în forma iniţială a programului. Proprietarii apartamentelor de 2 camere sau garsoniere situate în zone periferice vor specula aceasta iniţiativă a Guvernului, mai mult chiar, în unele cartiere bucureştene s-a inregistrat în ultima lună o uşoară creştere a preţurilor pentru acest tip de unităţi locative, adaugand 5.000 – 10.000 de euro faţă de preţul de acum 2-3 luni”, spune aceasta.

„Prima Casă”, imbold pentru tineri

Programul „Prima Casă” este o oportunitate nu doar pentru bănci, ci şi pentru tinerii care sunt în căutarea unei locuinţe dar nu îşi pot permite contractarea unui credit ipotecar normal.

Potrivit reprezentanei EuroMetropola, tinerii din întreaga ţară au nevoie de o casă, însă principalul impediment întâmpinat este creditarea.

„În condiţiile în care un cuplu cu venituri medii intenţionează să achiziţioneze o locuinţă, posibilitatea contractării unui credit ipotecar în conditii normale este aproape imposibilă. Nu ne referim numai la contractarea creditului, ci şi la posibilitatea tinerilor în cauza să-şi achite ratele lunare. Programul Prima Casa în forma actuală, este un imbold dat acestei categorii de public, care doreşte să beneficieze de un credit în, contiţii avantajoase”, mai spune analistul EuroMetropola.

DETALII:
Citeşte şi Programul Prima casă: dobânzi la euro de până la cinci ori mai mari decât EURIBOR.
Citeşte şi Guvernul analizează posibilitatea majorării plafonului de garantare la „Prima Casă”, în 2010.