Ofertele vor putea fi depuse până la 16 ianuarie, ora 10.00, la sediul Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), iar deschiderea acestora se va realiza la ora 11:00. Iniţial a fost anunţat că societăţile de servicii de investiţii financiare, instituţiile de credit sau sindicatele de intermediere pot depune oferte până la data limită de 29 decembrie 2011, ora 12:00, la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri / Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.
Anunţul cu privire la selectarea Intermediarului Ofertei Publice Secundare Iniţiale de vânzare a unui pachet de acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al SNGN Romgaz SA pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti şi admiterii la tranzacţionare a acţiunilor companiei a fost publicat la finalul lunii noiembrie 2011. Oferta publică are ca obiect vânzarea unui pachet de 5.745.575 acţiuni emise de Romgaz, potrivit site-ului OPSPI.
Societatea deţine un capital social de 383,038 milioane lei, iar oferta este derulată de către Ministerul Economiei, prin OPSPI. Participanţii la licitaţie trebuie să depună o garanţie de participare în valoare de 25.000 euro sau echivalentul acestei sume în lei sau dolari, calculat la cursul BNR din ziua emiterii scrisorii de garanţie bancară, potrivit anunţului de selecţie.
Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) să vândă pe bursă pachete de acţiuni reprezentând 15% din capitalul social al Romgaz, Transelectrica, Transgaz, 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, aproximativ 10% din Petrom, 20% din CFR Marfă şi 20% din Tarom.
Sursa: Agerpres
Ofertele pentru intermedierea titlurilor Romgaz, până pe 16 ianuarie
25 ianuarie 2012, 17:55
Ultima modificare în 25 ianuarie 2012, 19:55
Brokerii pot depune până pe 16 ianuarie ofertele pentru intermedierea listării la bursă a societăţii naţionale Romgaz, după ce termenul iniţial - 29 decembrie - a fost amânat de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).
Etichete: bursa,
oferte,
romgaz
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri din Business
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook