Retailerul american a hotărât să deschidă la Cluj-Napoca un centru de servicii financiare. Mai multe posturi din state occidentale vor fi desfiinţate, 400 de oameni urmând a fi recrutaţi în ţara noastră.
Mediul de afaceri clujean se îmbogăţeşte cu prezenţa a încă unui nume mare al economiei mondiale: Office Depot. Gigantul american, furnizor de servicii şi produse pentru birou cu vânzări anuale de 15,4 miliarde de dolari şi 52,000 de angajaţi, va deschide la Cluj-Napoca un centru de servicii financiare pentru întreaga Europă. „Aproximativ 400 de posturi, momentan aflate în Olanda, Germania, Elveţia, Austria, Belgia, Franţa, Italia, Israel, Spania şi Marea Britanie, vor fi transferate la noile birouri Office Depot din România“, a declarat pentru Capital, Brian Levine, vicepreşedinte corporate communications la Office Depot. „Transferul operaţiunilor financiare din Europa într-o singură locaţie se va face în următoarele 18 luni, în mai multe faze“, a continuat el, ca fiind o necesitate tot mai accentuată pentru companii de a-şi îmbunătăţi serviciile şi de a reduce semnificativ costurile. „Centrele de servicii permit companiilor să beneficieze de economii de scară, îmbunătăţind calitatea şi productivitatea cu mai puţine resurse“, spune Levine. „Există o întreagă listă de companii mari care au adoptat cu succes acest model“.
Conform presei internaţionale, 50 de angajaţi din Leicester, Marea Britanie, au fost surprinşi când au aflat că posturile lor vor fi desfiinţate, iar explicaţia pe care au primit-o a fost că „relocarea acestor servicii în România este esenţială pentru îmbunătăţirea performanţelor noastre pe foarte competitiva piaţa britanică“. Office Depot nu este singurul investitor străin atras atât de judeţul Cluj, cât şi de relocarea activităţilor financiare. La câteva luni după ce a semnat contractul pentru construirea unei fabrici Nokia, Marius Nicoară, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a anunţat că o firmă din China va investi 150 de milioane de euro în „Nokia Village“ din Parcul Industrial Tetarom III, pentru a produce subansamble. În ceea ce priveşte Office Depot, Nicoară a fost foarte discret, dar a precizat că mai poartă negocieri cu „alte trei firme foarte mari, uriaşe, dintre care una plănuieşte să investească jumătate de miliard de euro, şi încă patru-cinci mai mici. Sigur nu vom putea să le aducem pe toate, dar încercăm. Toate sunt firme cu producţie“, a adăugat el.
De ce a ales Office Depot Clujul pentru a deschide centrul de servicii financiare? „Am luat în considerare mai multe locaţii posibile“, a spus Brian Levine. „Am preferat Cluj-Napoca, în România, datorită unor caracteristici importante: este un oraş mediu, cu o forţă de muncă bine pregătită, cu aptitudini lingvistice şi o structură competitivă din punctul de vedere al costurilor. În acest moment, concurenţa este limitată, autorităţile locale duc o politică pro-afaceri şi accesibilitatea este bună, datorită aeroportului internaţional, cu 120 de zboruri directe în fiecare săptămână“, explică Levine.
Ne-am obişnuit deja cu declaraţiile marilor companii care anunţă relocarea unor centre de servicii, fie ele de relaţii cu clienţii, financiare sau de IT. Conform unui studiu realizat de A.T. Kearney despre globalizarea serviciilor, România se clasează pe locul 33 din 50 în 2007, în comparaţie cu locul 24 din 40 în 2005.
„În domeniul serviciilor financiare, în general sunt preferate procesele contabile şi de plăţi în deciziile de relocare, mai uşor de controlat de la distanţă“, explică Diana Sinca, senior business analyst la A.T. Kearney Management Consulting. „În ceea ce priveşte resursele umane disponibile în acest domeniu, deşi există un număr mare de absolvenţi de studii economice, cererea este de asemenea foarte mare, datorită dezvoltării puternice a retailului bancar, precum şi a altor sectoare care necesită personal cu pregătire economică“, adaugă ea.
Reprezentanţii Office Depot nu au precizat care este valoarea investiţiei de la Cluj şi nici dacă intenţionează să deschidă şi magazine pe piaţa românească. „Nu avem niciun plan specific de anunţat în acest moment“, a declarat Brian Levine. „Totuşi, continuăm să evaluăm toate aspectele afacerii, ca parte a angajamentului de a continua să creştem profitabil pentru acţionarii noştri. Acest lucru implică şi relocarea angajaţilor în funcţie de nevoile companiei – redistribuirea resurselor interne şi externe conform cerinţelor“, a continuat el.
În acest moment, piaţa mondială de offshoring şi outsourcing este în continuă creştere, în condiţiile în care ţările asiatice (India, China, Malaezia) sunt în continuare în top. Totuşi, conform specialiştilor de la A.T. Kearney, potenţialul se află în zona Europei Centrale şi de Est, unde ţările emergente oferă oportunităţi semnificative, mai ales datorită costului încă redus al forţei de muncă şi nivelului de educaţie ridicat.
Relocare
«Aproximativ 400 de posturi, momentan aflate în Olanda, Germania, Elveţia, Austria, Belgia, Franţa, Italia, Israel, Spania şi Marea Britanie, vor fi transferate la noile birouri Office Depot din România.»
Brian Levine, vice preşedinte Corporate Communications
Cine este Office Depot
INTERNAŢIONAL Înfiinţată în 1986 şi având sediul central în Delray Beach, Florida, Office Depot are filiale în 43 de ţări, vânzări anuale de peste 15,4 miliarde de dolari şi aproximativ 52.000 de angajaţi în întreaga lume.
ONLINE Furnizoare de servicii şi produse pentru birouri, compania este activă prin mai multe canale de distribuţie, de la magazine şi contracte de livrare la cataloage şi vânzări online. La sfârşitul lunii iunie 2007, avea 1.186 de magazine în America de Nord şi alte 369 gestionate de companie sau prin franciză, deschise în alte părţi ale lumii. În ultimele 12 luni, vânzările online au fost de 4,7 miliarde de dolari, făcând din Office Depot unul din cei mai mari retaileri online din lume.
OFFICE DEPOT este listată la bursa din New York din 1991 şi este inclus în indicele S&P 500 din 1999. Din totalul vânzărilor companiei, marea majoritate sunt realizate în America de Nord, 45% în retail şi 31% clienţi corporatişti. Restul lumii reprezintă 24% din afacerile companiei.