Constructorul auto japonez Toyota a ignorat sistematic legea şi nu a furnizat justiţiei documente esenţiale în cazul mai multor procese iniţiate de persoane accidentate din cauza unor defecţiuni ale maşinilor, a declarat preşedintele unei comisii a Congresului SUA.
„Persoanele rănite în accidente în care au fost implicate maşinile Toyota s-ar fi putut accidenta a doua oară după ce Toyota nu a prezentat justiţiei dovezi relevante”, a declarat Edolphus Towns, preşedintele unei comisii a Congresului într-o scrisoare adresată şefului operaţiunilor Toyota din America de Nord, Yoshimi Inaba.
Comisia investighează rechemările Toyota
Comisia investighează problema rechemărilor pentru reparaţii a mai multor milioane de autovehicule Toyota cu defecte la nivelul pedalei de acceleraţie şi sistemului de frânare. Concluziile lui Towns se bazează pe studiul unor documente interne ale constructorului auto nipon.
Un purtător de cuvânt al Toyota a afirmat vineri că grupul ia în serios obligaţiile legale. „Nu este neobişnuit pentru companii să obiecteze la anumite solicitări de documente în cadrul litigiilor. Am luat măsurile necesare pentru a menţine confidenţiale informaţiile referitoare la afacerile competitive”, a spus el.
Constructorul auto este implicat într-o acţiune de rechemare pentru reparaţii a peste opt milioane de autovehicule comercializate în întreaga lume. În SUA, Toyota se află sub investigaţia Congresului, în urma acuzaţiilor că defecţiuni la pedala de acceleraţie şi sistemul de frânare sau că proiectarea greşită a covoraşelor de interior ar fi cauza a sute de accidente în ultimii zece ani, soldate cu decesul a 19 persoane.
SURSA: Mediafax