Precizări de ultimă oră cu privire la posibilul ajutor pe care Beijingul s-ar gândi să îl acorde Rusiei, angrenată în acest moment într-un război sângeros în Ucraina. Cum au aflat serviciile de informaţii din SUA toate detaliile referitoare la China?
Apar detalii noi cu privire la informaţiile strânse de Statele Unite care indică faptul că Beijingul ar putea ajuta Rusia cu armament, în contextul războiului din Ucraina.
Oficiali guvernamentali ruşi ar fi ajutat SUA să adune informaţii cu privire la intenţiile Chinei referitoare la ajutorul letal acordat Rusiei
Potrivit unui actual şi unui fost oficial american familiarizat cu acest caz, informaţiile iniţiale care sugerau că partea chineză se gândeşte să furnizeze ajutor letal Rusiei au fost strânse de la oficiali guvernamentali din Rusia.
Apoi, oficialii din SUA au petrecut săptămâni întregi coroborând informaţiile din alte surse şi au colaborat cu aliaţi care au adus fluxuri suplimentare de informaţii, transmite NBC News.
Sursele de informaţii care sugerează că Beijingul ia în considerare acordarea de ajutor letal Rusiei, inclusiv muniţie şi artilerie, au stârnit îngijorare în rândul oficialilor de la Washington, în special având în vedere modul în care o astfel de mişcare a Beijingului ar putea schimba dinamica războiului în favoarea Moscovei.
„O armată rusă care este alimentată sau ajutată de o infuzie chineză de arme şi platforme este mai letală din punct de vedere militar şi mai capabilă. (…) Nu va fi bine pentru poporul Ucrainei”, a explicat un înalt oficial al adminstraţiei Biden.
Oficiali cu rang înalt de la Washington, inclusiv secretarul de stat Antony Blinken şi şeful CIA, şi-au exprimat public încrederea în serviciile de informaţii şi au avertizat China să nu ofere Rusiei ajutor militar letal.
De cealaltă parte însă, China afirmă că acuzaţiile venite din partea americanilor reprezintă o „dezinformare” şi transmite că nu are de gând să trimită ajutoare letale Moscovei.
De ce americanii au făcut imediat publice aceste informaţii?
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, a susţinut recent o conferinţă de presă la Casa Albă şi a fost întrebat de jurnalişti cât de serios crede administraţia că China ar putea trimite arme în Rusia.
„De fapt, nu ştim”, a fost replica acestuia.
John Kirby a precizat că SUA consideră că China nu exclude această posibilitate, dar nici nu a văzut nicio dovadă că Beijingul se îndreaptă spre trimiterea de ajutor letal Moscovei.
Directorul CIA, Williams Burns, a explicat şi el într-un interviu acordat CBS News că decizia de a publica informaţiile a avut scopul de a descuraja China să decidă să ofere Rusiei un ajutor letal.
„Credem ca China are în vedere furnizarea de echipamente letale. (…)
Secretarul Blinken şi preşedintele au considerat că este important să precizeze foarte clar care ar fi consecinţele acestui lucru”, a indicat şeful CIA.