Retragerea măsurilor de susţinere a economiilor este prematură, în condiţiile în care refacerea este încă fragilă, au declarat, duminică, oficiali europeni, după o întrevedere cu premierul chinez Wen Jiabao, transmite AFP.
Oficiali ai Uniunii Europene din sectorul financiar au avertizat totodată în privinţa riscului creşterii protecţionismului, dacă economiile celor 27 de state membre vor avea de suferit din cauza cotaţiei ridicate a yuanului.
Premierul Wen a spus, la sfârşitul unui summit China-UE, că ţara sa a menţinut stabilitatea yuanului şi a avut o mare contribuţie la echilibrul pieţei financiare şi la dezvoltarea economiei mondiale.
„Nu a venit încă momentul retragerii măsurilor de stimulare, în diferitele părţi ale lumii”, a afirmat preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, premier al Luxemburgului. El a precizat că în zona euro nu vor avea loc decizii importante de retragere a unor astfel de măsuri, în 2010.
Juncker a fost însoţit de comisarul pentru Afaceri Economice Joaquin Almunia şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.
Autorităţile chineze au subliniat, în ultimele 2 luni, că redresarea economică este încă fragilă, iar măsurile de susţinere trebuie menţinute.
La sfârşitul anului 2008, autorităţile chineze au adoptat un plan de 400 de miliarde de euro, pe termen de 2 ani, care să permită Chinei o creştere economică anuală de 8%.
SURSA: Mediafax