Joachim Nagel a declarat că se așteaptă la o îmbunătățire a inflației de bază din zona euro
Joachim Nagel, oficial al Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat vineri că inflația din zona euro, inclusiv cea de bază, se îndreaptă în direcția corectă, potrivit Reuters.
Această schimbare ar fi influențată de scăderea tendinței salariale din zona euro.
„Presupunem că inflația de bază se va îmbunătăți, în special datorită scăderii tendinței salariale din zona euro”, a declarat Nagel pentru Deutschlandfunk.
„Și aici lucrurile se mișcă în direcția corectă”, a adăugat acesta.
Christine Lagarde a declarat că guvernele trebuie să se angajeze activ în gestionarea deficitelor bugetare
Conform oficialilor BCE, reducerea deficitelor bugetare ar trebui să devină o prioritate pentru guvernele din zona euro, potrivit Le Figaro. Christine Lagarde a afirmat că guvernele trebuie să se angajeze activ în gestionarea deficitelor bugetare dacă își doresc reforme structurale pe termen mediu.
Ea a adăugat că aplicarea completă și transparentă a regulilor fiscale ale Uniunii Europene, fără întârzieri, va permite ajustările necesare pentru reducerea deficitelor bugetare.
„Guvernele ar trebui să se angajeze, în mod activ, în reglementarea deficitelor bugetare dacă vor reforme structurale pe termen mediu. Aplicarea completă a regulilor fiscale din Uniunea Europeană într-un mod transparent și fără întârziere va permite guvernelor să facă ajustările necesare care în final vor contribui la reducerea deficitelor bugetare”, a declarat Lagarde, după reuniunea Consiliului Guvernatorilor BCE.
Deși Franța nu a făcut nominalizări, împreună cu alte șase state din spațiul euro, se află sub procedura de deficit excesiv. Autoritățile franceze au promis să reducă deficitul, stabilind ca termen limită anul 2027 pentru atingerea acestui obiectiv.
Lagarde a exprimat apreciere pentru ideile fostului președinte al BCE, Mario Draghi. Raportul său despre competitivitatea europeană oferă o analiză detaliată a situației economice curente.
„Mario Draghi a realizat un raport fenomenal, în sensul că pune un diagnostic sever dar corect economiei europene. De asemenea, indică reformele structurale de care Europa are nevoie pentru a deveni mai puternică”, transmite Lagarde.