Oficialii Băncii Centrale Europene sunt pe punctul de a decide, la următoarea lor reuniune de politică monetară, prelungirea cu nouă luni a programului de achiziţionare de obligaţiuni, chiar dacă volumul achiziţiilor lunare va fi redus, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea discuţiilor.
Programul de achiziţii de active al BCE ar urma să expire la finele acestui an iar Consiliul guvernatorilor BCE va decide, la reuniunea din 26 octombrie, dacă va prelungi sau nu acest program. Gardienii euro trebuie să reconcilieze cea mai bună creştere economică înregistrată de blocul comunitar în ultimul deceniu cu faptul că rata inflaţiei este sub ţinta de 2% de mai mulţi ani.
Sursele citate de Reuters susţin că următoarea mutare a BCE nu a fost încă stabilită, dar există un consens în rândul oficialilor că trebuie să trimită un semnal cu privire la reducerea stimulentelor, având în vedere creşterea economică puternică, dar în acelaşi timp să îşi demonstreze angajamentul faţă de o perioadă prelungită de relaxare monetară.
"Cred că se va ajunge la un compromis pentru ca programul să fie menţinut aşa cum este acum, astfel încât data încheierii să poată fi prelungită dacă va fi necesar", a declarat o sursă din apropierea Consiliului guvernatorilor BCE, potrivit Agerpres.
În schimb, volumul achiziţiilor lunare de active este un subiect în continuare discutat, printre opiniile exprimate fiind cele referitoare la reducerea achiziţiilor până la 40 şi chiar 25 de miliarde de euro pe lună, de la 60 de miliarde de euro pe lună în prezent.
Potrivit surselor, o prelungire cu şase luni a programului de achiziţii de active ar fi prea scurtă, în timp ce o prelungire pentru o perioadă de 12 luni ar fi una problematică pentru că BCE riscă să nu găsească obligaţiuni eligibile pe care să le cumpere, ceea ce ar rezulta în achiziţii lunare relativ reduse. Concret, BCE vrea să evite situaţia în care va ajunge să deţină mai mult de o treime din obligaţiunile germane sau să cumpere mai multe obligaţiuni emise de alte state.