Executivul este aproape pe zero atunci când vine vorba de accesaea fondurilor de la Bruxelles, dar acest lucru nu se poate spune despre oraşul de frunte din ţara noastră.
Oradea atragă încă 14, 2 milioane de euro de la UE. Această sumă vine după ce oraul condus de Ilie Bolojan a aplicat cu cinci noi proiecte în parteneriat cu autorităţi locale din Ungaria, care vizează, printre altele, implementarea unui proiect unic în sistemul de sănătate din România. Proiectele vizează şi promovarea producătorilor locali, dezvoltarea transportului în comun sau dotarea spitalelor cu aparatură noua.
Oradea vrea o linie automatizată pentru Laboratorul de analize medicale a Spitalului de Urgenţă din oraş, un sistem de transport a probelor intre secţii şi laborator (probele ajungând în laborator în câteva secunde), precum şi un program informatic utilitar pentru populaţie, privind analizele medicale pe care şi le pot face, confor adevarul.ro.
Fondurile destinate acestuia se ridică la3 milioane de euro, având ca parteneri Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Spitalul Gróf Tisza István din Berettyóújfalu şi Municipiul Hajdúböszörmény. “Implementarea proietului va scădea semnificativ timpul necesar analizelor medicale (cu incidenţă mare pentru cazurile urgente, 31% din analize se fac pentru UPU), degrevarea resursei umane de activităţi recurente, dar şi riscurile generate de erori umane, ca de pildă contaminarea sau încurcarea probelor”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Oradea.
Un alt proiect va permite achiziţionarea de noi echipamente medicale pentru Spitalul Dr. Gavril Curteanu din Oradea şi pentru Spitalul Central Judeţean Békés din Békéscsaba. Şi asta nu e tot. În domeniul sănătaţii mai există un proiect ce urmează să fie implementat la Spitalul de Urgenta Oradea in parteneriat cu Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara si Universitatea din Debrecen.
Institutul Inimii din Timişoara se va dota la rândul său cu echipamentele necesare pentru chirurgia cardiovasculară pediatrică, iar spitalul din Oradea va reabilita şi dota secţia de ginecologie – blocul operator, ATI şi o secţie cu paturi. Un alt proiect se referă la achizitionarea a 7 autobuze noi si a unui sistem automat de localizare vehicule şi informare călători inclusiv cu 50 de panouri de informare în timp real în staţiile de transport public.