Discuţiile au avut loc în condiţiile în care legile asumate prin acordul de împrumut încă n-au fost adoptate iar cheltuielile cu lefurile bugetarilor n-au fost încă tăiate. Cum nimeni nu şi-a luat concediu fără plată, Pogea e obligat să caute alte cheltuieli din care să taie.

„Am avut o primă discuţie foarte bună. Ne vom întâlni cu mai mulţi lideri politici, cum am făcut şi în trecut”, a afirmat şeful misiunii Fondului în România, Jeffrey Franks, după o întrevedere cu ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, la care au participat şi oficiali ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. După întâlnirea cu ministrul de finanţe, şi Fabiene Ilzkovitz, reprezentant al Comisiei Europene, a spus că autorităţile europene vor face tot posibilul pentru continuarea plăţilor către România.

Delegaţia FMI care se află în România pentru a doua revizuire a acordului şi s-a întâlnit, anterior,  cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, având şi o primă discuţie, la nivel de experţi, cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor.

Ministrul Finanţelor a atras atenţia, în cursul zilei, că din cauza amânării deciziei Curţii Constituţionale referitoare la legile privind salarizarea şi restructurarea aparatului de stat şi a amânării deciziei privind concediul fără plată al bugetarilor, pot apărea probleme în discuţiile cu Fondul.

Pogea se gândeşte la tăieri din altă parte

„După cum bine ştiţi, Curtea Consituţională a amânat din nou discutarea legilor privind salarizarea, şi astfel circa 1,6 miliarde cât reprezentau cheltuielile cu persoanlul aferente celor zece zile de concediu fără plată ar putea reprezenta o cheltuială suplimentară. Există preocuparea să ne încadrăm în deficitul de 7,3% din PIB”, a spus Pogea, înainte de discuţiile cu delegaţia FMI. El a arătat că, deşi execuţia bugetară a fost în limitele acordului cu FMI după primele nouă luni, cu un deficit de 5,14% din PIB faţă de 5,4% din PIB pragul convenit cu Fondul, există riscul ca până la finele anului deficitul să iasă din ţintă.

„Categoric că este o situaţie care pune presiune pe cheltuielile de personal. Am decis ca pe parcursul următoarelor zile să luăm măsuri unde putem compensa”, a afirmat Pogea după întâlnire.

România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.

SURSA: Mediafax