Oficiile poştale vor fi închise timp de patru zile. Trimiterile pot înregistra întârzieri. Ce a dus la această decizie

Oficiile poştale vor fi închise timp de patru zile, în perioada 15-18 august, informează Poşta Română. Recuperarea se va realiza până la finalul lunii în curs.

Toate subunităţile Poştei Române vor fi închise, în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, informează instituţia într-un comunicat remis luni.

Joi este sărbătoare legală nelucrătoare (Adormirea Maicii Domnului), iar vineri şi sâmbătă au fost declarate libere prin decizia directorului general al Poştei, urmând ca recuperarea acestor două zile să se realizeze ulterior, până la data de 31 august 2019, prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru, se menţionează în comunicat.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, avertizează Poşta Română.