Oil Terminal Constanţa a început discuţiile cu clienţii tradiţionali pentru stabilirea cuantumului garanţiei necesare pentru Autorizaţia de Antrepozit fiscal şi pentru statutul şi originea mărfurilor care vor intra în terminal, pe mare, potrivit unui comunicat transmis miercuri de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB), informează Agerpres.
Societatea de stat precizează că nu a depus oficial, momentan, documente pentru autorizare datorită discuţiilor pe care trebuie să le aibă cu clienţii. Scopul principal al autorizării pentru ca şi Antrepozit fiscal de Depozitare îl constituie reintegrarea societăţii în fluxurile de mărfuri accizabile care circulă pentru export sau tranzit către şi dinspre antrepozitele de producţie, menţionează Oil Terminal.
Produsele energetice (benzină, motorină) pot fi depozitate în aşa-numitele antrepozite fiscale (de exemplu depozite de carburanţi) şi transportate fără accize de la un antrepozit la altul, cu condiţia ca acestea să fie situate în state membre UE. În România, însă, numai rafinăriile pot în prezent să obţină autorizaţia de exploatare a unui antrepozit fiscal de depozitare a produselor energetice, cu excepţia antrepozitelor din aeroporturi.
Oil Terminal a încheiat primele nouă luni din 2012 cu un profit net de 54.267 lei, de 31 ori mai mic faţă de cel înregistrat în perioada similară din 2011, conform datelor transmise BVB. Cifra de afaceri a scăzut cu 8,24%, de la 88,4 milioane de lei, în perioada ianuarie-septembrie 2011, la 81,123 milioane lei. Veniturile totale ale companiei au fost, în acelaşi interval, de 83,716 milioane de lei, mai mici cu 8,3% comparativ cu 2011, când valoarea consemnată era de 91,225 milioane de lei. Datele financiare pentru trimestrul IV vor fi communicate Bursei în decursul lunii februarie.
Sursa: Agerpres