Privatizarea a intrat itr-un punct mort. Lipsa investitorilor si ofensiva sindicala au ca efect blocarea procesului de privatizare. Un adevarat scandal a fost provocat de decizia reesalonarii datoriilor unor societati comerciale privatizate. Dupa ce i urma cu aproape o luna, printr-o hotarire de guvern, zece societati comerciale beneficiau de reesalonarea datoriilor catre bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale, alte sase companii sunt propuse sa beneficieze de acelasi tratament. La prima vedere, reesalonarea datoriilor firmelor privatizate este o mare hotie. De fapt, facilitatile acordate ar putea fi ultima sansa de a mai atrage investitori pentru obositele companii rominesti.
Investitorii nu s-au ighesuit sa cumpere itreprinderile rominesti. in ultimii zece ani, Rominia a atras investitii de numai 4,3 miliarde dolari, adica atit cit tari ca Polonia sau Ungaria le-au strins i citeva luni. in iunie 2000, investitiile straine i Rominia au ajuns la penibilul nivel de patru milioane dolari. Marile probleme ale mediului de afaceri rominesc se cunosc. Birocratia excesiva si o legislatie i continua schimbare sunt doar doua exemple. Alaturi de acestea sunt si datoriile pe care le au firmele cu capital de stat. intreprinderile „curate” (adica, fara datorii catre bugete sau catre partenerii de afaceri) au ajuns adevarate „pasari rare”. Blocajul financiar a fost itretinut de marile companii de stat, care i loc sa-si achite datoriile, si-au platit salariile. Datoriile la care s-a ajuns astazi s-au acumulat i timp. Atit Fondul Proprietatii de Stat (FPS) condus de Emil Dima, cit si guvernarea Vacaroiu au partea lor de vina. Milul datoriilor s-a strins si risca sa sufoce itreprinderile de stat.
Puneti-va i locul unui investitor romin sau strain. Ati cumpara o societate comerciala la care vi se cere sa pastrati toti muncitorii, sa achitati datoriile pe care le are fata de bugete (eventual, cu penalitati si majorari de itirziere cu tot) si sa mai faceti si investitii? Raspunsul pe care l-au dat investitorii se poate vedea clar din cifra investitiilor straine i anul 2000, care este mult mai mica i comparatie cu tarile vecine. Un investitor nu cumpara datorii, ci o afacere. Desigur, bugetul are nevoie de bani, dar singurele sanse de a-i obtine de la firmele datornice este fie sa le execute silit, fie sa le transforme obligatiile de plata i actiuni, pe care apoi sa le vinda. Aceste metode au fost aplicate cu timiditate de teama miscarilor sociale sau din cauza piedicilor pe care si le pun institutiile de stat itre ele. Daca la privatizare nu se vor acorda facilitati, daca Ministerul Finantelor va amina masurile dure, investitorii se vor feri i continuare de itreprinderile de stat, ca de niste „oi riioase”. Iar datoriile vor continua sa se acumuleze.
Fara idoiala, exista destule exemple de privatizari ratate. Adica de investitori care au cumparat itreprinderi, dupa care nu au respectat contractul de privatizare. Pina acum, FPS a fost i centrul scandalurilor legate de pretul de vinzare a itreprinderilor. Astazi, adevarata problema a institutiei care privatizeaza este seriozitatea cumparatorului. O firma care doreste sa faca investitii si care dovedeste ca are forta financiara (care are deci bonitate) ar putea sa primeasca facilitati. De asemenea, urmarirea ideplinirii planului de investitii ar trebui sa fie litera de lege pentru FPS. Din pacate, institutia condusa de Radu Sirbu nu a putut sau nu a vrut sa verifice bonitatea cumparatorilor si nu a avut curajul sa rezilieze contractele de privatizare care nu au fost respectate.
Mai i gluma, mai i serios, un investitor spunea ca, dupa 1996, nu mai stie nici cui sa dea spaga. Pe vremea PDSR traseul era bine stabilit. E clar ca mita este calea prin care cumparatorul poate obtine diverse facilitati. Prezumtia de nevinovatie ar trebui, totusi, sa functioneze. in caz contrar, elanul revolutionar al sindicatelor – care au cerut arme, care impun mai mult ca niciodata clauze sociale i contractele de vinzare-cumparare – va pune pe fuga si putinii investitori interesati de firmele de stat.