Pandemia de coronavirus a lovit puternic piaţa muncii la nivel global. Potrivit Organizaţiei Internaţională a Muncii, impactul s-ar măsura într-un minus de 3.500 miliarde de dolari venituri obţinute din muncă în primele nouă luni din 2020.
Un raport publicat de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) indică faptul că veniturile obţinute din muncă pe plan global au scăzut în primele nouă luni din acest an cu aproximativ 10,7%, sau 3.500 miliarde de dolari, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Reuters.
Această sumă nu include sprijinul acordat de guverne pentru a compensa închiderea locurilor de muncă în timpul pandemiei şi este echivalentul a 5,5% din PIB-ul global în primele trei trimestre din 2019.
„Închiderea locurilor de muncă continuă să afecteze pieţele forţei de muncă din întreaga lume, ducând la o pierdere a orelor de muncă mai ridicată decât s-a estimat anterior”, se arată în al şaselea raport al OIM privind efectele COVID-19 asupra pieţei muncii.
Angajaţii din ţările emergente şi cele în curs de dezvoltare, în special cei care lucrează fără forme legale, au fost afectaţi într-o mai mare măsură decât în precedentele crize, iar scăderea numărului numărului de angajaţi a fost în general mai extinsă în cazul femeilor decât al bărbaţilor, consideră organizaţia internaţională.
„Eforturile trebuie să includă sprijin susţinut pentru locurile de muncă, afaceri şi venituri”
Guy Ryder, directorul general al OIM, atrage atenţia că pe lângă eforturile depuse pentru a învinge virusul, trebuie atenuat şi impactul economic al acestuia: „Aşadar trebuie să ne dublăm eforturile pentru a învinge virusul, trebuie să acţionăm urgent şi la un nivel ridicat pentru a depăşi impactul său economic, social şi asupra forţei de muncă. Eforturile trebuie să includă sprijin susţinut pentru locurile de muncă, afaceri şi venituri.”
Numai în trimestrul doi din 2020, datele revizuite arată că timpul de muncă pierdut pe plan este echivalentul a 495 milioane locuri de muncă cu normă întreagă (17,3%), faţă de prognoza precedentă de 400 milioane de locuri de muncă (14%). În trimestrul trei din 2020, timpul de muncă pierdut pe plan global a fost echivalentul a 345 milioane locuri de muncă cu normă întreagă (12,1%), scrie Agerpres.
„Mai mult, proiecţiile revizuite pentru trimestrul patru sugerează perspective mai sumbre decât am estimat anterior”, se arată în raport.
În ultimele trei luni ale acestui an se estimează că timpul de muncă pierdut pe plan global va fi de 8,6%, echivalentul a 245 milioane locuri de muncă cu normă întreagă, comparativ cu perioada similară din 2019, susţine Organizaţia Internaţională a Muncii.