Summitul NATO prevăzut în iulie la Vilnius va fi consacrat „mai ales” susţinerii Ucrainei, anunţă vineri, la Tallinn, cancelarul german Olaf Scholz. Întrebat despre o eventuală aderare a Ucrainei la NATO la acest summit din Lituania, Scholz a răspuns că „la Vilnius va fi vorba, înainte de toate, despre organizarea unei susţineri concrete a Ucrainei în această situaţie”.
Olaf Scholz a evitat un răspuns concret despre aderarea Ucrainei la NATO
„Întrebarea la care trebuie să răspundem acum este următoarea: cum putem să îmbunătăţim cooperarea în situaţia concretă a atacului rus împotriva Ucrainei?”, a declarat el, în această conferinţă de presă comună cu premierii celor trei ţări baltice.
„Să ne facem înţeleşi că vom menţine această susţinere atât timp cât este necesar”, a declarat el, potrivit AFP.
Premierul eston Kaja Kallas a subliniat că aderarea Ucrainei la NATO este „indispensabilă” în garantarea păcii.
Anterior, cancelarul german spunea, referitor la aderarea Ucrainei la NATO, că „este clar pentru toată lumea că acest lucru nu se va întâmpla în viitorul previzibil”. Scholz puncta că Ucraina nu îndeplinește în prezent criteriile de aderare la NATO, care includ mai multe condiții.
„De asemenea, este clar că va trebui să discutăm ce garanții de securitate pot fi oferite în situația postbelică. Dar suntem încă departe de asta”, a adăugat Scholz.
Volodimir Zelenski, invitat la summitul NATO de la Vilnius
Amintim că, la 15 mai 2023, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a îndemnat NATO să ia o „decizie politică pozitivă” cu privire la aderarea Ucrainei. Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat la 9 mai că toți aliații sunt de acord că ușile NATO rămân deschise pentru Ucraina, dar nu a putut oferi un calendar pentru aderarea acesteia.
În timpul unei întâlniri cu Stoltenberg la Kiev, la 20 aprilie, Zelenski a subliniat că nu există bariere în calea deciziilor politice privind aderarea Ucrainei. Stoltenberg a afirmat că toate țările sunt de acord cu privire la viitoarea includere a Kievului, dar în prezent accentul este pus pe conflictul actual al Ucrainei cu Rusia.
Secretarul general al NATO l-a invitat, de asemenea, pe președintele ucrainean la viitorul summit NATO de la Vilnius, care va avea loc la 11-12 iulie.