Olaf Scholz vine cu asigurări. Cancelarul spune că securitatea energetică a Germaniei este garantată în această iarnă
Așadar, cancelarul a dat asigurări miercuri, 23 noiembrie, că securitatea energetică a Germaniei este „garantată” în această iarna care urmează.
„Este garantată pentru că Guvernul german a schimbat în mod curajos direcţia şi pentru că gospodăriile şi companiile din întreaga ţară economisesc energie. A nu face nimic ar fi costat foarte scump. De aceea eliminăm eşecurile unei politici energetice şi comerciale care ne-a condus la o dependenţă de Rusia şi China în special”, a declarat Olaf Scholz, conform informațiilor transmise de CNN.
De asemenea, Scholz a subliniat că împărtăşeşte, împreună cu preşedintele francez Emmanuel Macron, obiectivul unei Europe geopolitice „semnificativ mai în măsură să acţioneze”.
Germania se pregătește pentru iarnă
Amintim că Oficiul Federal de Protecție Civilă și Asistență în caz de dezastre (BBK) din Germania a transmis anterior că vor avea loc întreruperi de energie electrică în următoarea perioadă. Aceste întreruperi se vor pune pe seama situației tensionate a aprovizionării cu energie.
„Trebuie să presupunem că vor fi pene de curent în timpul iernii. Prin aceasta mă refer la o întrerupere limitată regional și temporal a alimentării cu energie electrică”, a declarat șeful BBK, Ralph Tiesler, pentru publicația germană Welt am Sonntag.
Ralph Tiesler a mai declarat că întreruperile de energie electrică nu ar trebui puse doar pe seama lipsei de energie, deoarece pot exista situații în care întreruperile să aibă loc din cauza opririi temporare și elective a rețelelor de către operatori pentru a proteja rețelele și pentru a nu pune în pericol aprovizionarea generală.
„Riscul acestui lucru crește din ianuarie și februarie, așa că presupunem că de atunci încolo vor exista întreruperi în alimentarea cu energie electrică în anumite locuri pentru o anumită perioadă de timp”, a mai spus acesta.
În momentul de față, operatorii de sisteme de transport din Germania sunt de părere că nu va avea loc o pană de curent. Presa germană arată că cel mai rău scenariu este cel în care ar exista penurii de sarcină. Dacă acest lucru se va întâmpla, atunci nu ar exista destulă energie electrică pentru a acoperi consumul preconizat.