Guvernul olandez a suspendat sâmbătă planurile de a ridica mai multe restricţii anti-coronavirus, deoarece ţara continuă să se confrunte cu rate de infecţie ridicate.
Olanda intenţionase să reducă restricţiile pentru zonele în aer liber – inclusiv grădinile zoologice, parcurile de distracţii şi facilităţile sportive – începând cu 11 mai, dar acest termen va fi acum amânat. Potrivit agenţiei de ştiri ANP, următoarea posibilă dată discutată este 18 mai.
Decizia guvernului a venit după avertismentele din partea consiliului său consultativ ştiinţific pentru coronavirus cu privire la creşterea numărului de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19.
Incidenţa infecţiilor în şapte zile la 100.000 de locuitori în Olanda depăşeşte în prezent 300, transmite DPA, citată de Agerpres.
Olanda a ridicat deja o parte din restricții
Miercuri, ţara cu aproximativ 17 milioane de locuitori a început să ridice restricţiile legate de coronavirus pentru prima dată de când a fost introdusă izolarea dură în decembrie.
Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii a fost ridicată, iar magazinele au permisiunea de a primi din nou clienţi fără programare, iar restaurantele pot servi clienţii în aer liber cu practici de igienă stricte.
Executivul olandez se aşteaptă însă ca numărul noilor cazuri se scadă rapid în contextul sporirii substanţiale a numărului persoanelor vaccinate împotriva COVID-19. Până în prezent, aproximativ 5 milioane de persoane au fost vaccinate cu cel puţin prima doză în Olanda, ţară cu 17 milioane de locuitori.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) semnala joi că numărul contagierilor s-a redus „semnificativ” în Europa, dar a reamintit că rata de infectare continuă să fie foarte ridicată. Directorul regional al biroului pentru Europa al OMS, Hans Kluge a precizat că, deşi numărul pacienţilor spitalizaţi şi al deceselor continuă să scadă, ameninţarea rămâne „prezentă” şi că virusul are un mare potenţial de a provoca „efecte devastatoare”.
Aproape jumătate dintre cazurile înregistrate în regiunea europeană de la declanşarea pandemiei au fost detectate în primele patru luni ale acestui an, unde 5,5% din populaţie a avut COVID-19, iar 7% a completat procesul de vaccinare, a reamintit responsabilul OMS-Europa.