Olanda şi Finlanda nu îşi respectă promisiunile faţă de România şi Bulgaria

Luarea unei decizii cu privire la extinderea spaţiului Schengen prin primirea României şi a Bulgariei ca noi membri a fost imposibilă astăzi, la reuniunea miniştrilor de interne din UE - a declarat ministrul polonez de interne Jerzy Miller, a cărui ţară deţine preşedinţia Consiliului UE, la finalul dezbaterilor de la Bruxelles.

”Astăzi, două state membre (Olanda şi Finlanda – n.red.) au făcut ca pentru noi să fie imposibil să luăm o decizie în privinţa extinderii spaţiului Schengen. Asta mă duce la o concluzie tristă privind încrederea între statele membre. În primul rând, Bulgariei şi României li s-a promis, în baza tratatelor de aderare că, dacă întrunesc condiţiile, ele vor fi acceptate în spaţiul Schengen şi, din aprilie anul acesta, ştim că toate aceste condiţii au fost îndeplinite. Din câte ştiu eu, încrederea reciprocă înseamnă şi a te ţine de promisiuni. Aşadar, astăzi promisiunea a fost încălcată, promisiune inclusă în Tratatul de aderare”, a spus Miller, făcând referire la faptul că Olanda şi Finlanda au afirmat, în repetate rânduri, că aşteaptă de la România şi Bulgaria evoluţii ireversibile în direcţia bună, care să le dea încredere că acquis-ul Schengen este implementat pe deplin.

El a adăugat că, în actuala perioadă dificilă inclusiv pentru Uniunea Europeană, este nevoie de sprijin reciproc între ţările UE. ”Astăzi nu avem suficientă încredere pentru a spune că vrem să acţionăm împreună, nu separat. Premierul polonez a spus de curând, în Parlamentul European, că ideile europene sunt cel mai mare câştig al Uniunii Europene şi cred că astăzi am uitat că acele idei europene sunt atât de importante”, a continuat oficialul polonez.

În cursul după-amiezii, ministrul polonez de interne şi omologul său român, Traian Igaş, vor avea o întâlnire bilaterală, în care vor discuta paşii de urmat. Una dintre variantele luate în calcul până acum a fost chiar includerea chestiunii pe agenda Consiliului European din 17-18 octombrie.

Totuşi, ţinând cont de agenda încărcată a Summitului UE de luna viitoare, în prezent este destul de improbabilă discutarea dosarului Schengen de liderii "Celor 27", existând mai multe state care preferă abordarea acestei chestiuni la un nivel inferior.
SURSA: Agerpres