Olanda va recapitaliza ABN Amro cu încă trei miliarde euro

Guvernul Olandei va recapitaliza banca naţionalizată ABN Amro cu încă trei miliarde de euro pentru a finanţa finalizarea vânzării de active către Deutsche Bank şi separarea juridică instituţiei de credit de Royal Bank of Scotland, a anunţat joi ministerul olandez al Finanţelor, transmite Reuters, citat de Mediafax. Ministerul Finanţelor a declasificat totodată valoarea tranzacţiei cu Deutsche Bank, arătând că cea mai mare bancă germană va plăti 700 milioane euro pentru act

Guvernul Olandei va recapitaliza banca naţionalizată ABN Amro cu încă trei miliarde de euro pentru a finanţa finalizarea vânzării de active către Deutsche Bank şi separarea juridică instituţiei de credit de Royal Bank of Scotland, a anunţat joi ministerul olandez al Finanţelor, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Ministerul Finanţelor a declasificat totodată valoarea tranzacţiei cu Deutsche Bank, arătând că cea mai mare bancă germană va plăti 700 milioane euro pentru activele ABN Amro de pe segmentul întreprinderlor mici şi mijlocii.

Totodată, autorităţile olandeze subliniază că vânzarea activelor către Deutsche ar putea eşua dacă parlamentul nu aprobă tranzacţia până la sfârşitul anului.

Reprezentanţii băncii germane au refuzat să comenteze informaţiile.

Guvernul Olandei a naţionalizat operaţiunile locale ale grupului financiar-bancar Fortis în luna octombrie a anului trecut, pentru 16,8 miliarde euro. În ultima parte a lui 2007, un consorţiu format din Fortis, Royal Bank of Scotland (RBS) şi Banco Santander a cumpărat ABN Amro, iar cele trei grupuri financiare şi-au împărţit între ele activele băncii olandeze.

Astfel, activele din Olanda ale ABN Amro au ajuns în proprietatea Fortis şi RBS.

Guvernul a recapitalizat în acest an banca naţionalizată cu 2,5 miliarde euro pentru a finanţa despărţirea juridică a activelor controlate de stat de cele deţinute legal de RBS. Separarea se va încheia în prima jumătate a anului viitor.

Comisia Europeană a forţat Fortis în 2007, după ce consorţiul amintit a cumpărat şi divizat ABN Amro, să vândă activele de pe piaţa întreprinderilor mici şi mijlocii ale băncii olandeze, din considerente concurenţiale. Guvernul olandez a moştenit această obligaţie după naţionalizare.

Ministrul Finanţelor a arătat, în comunicatul prezentat joi, că infuzia de capital derulată în această vară şi cea anunţată joi vor majora cumulat datoria publică a statului cu 0,5% din Produsul Intern Brut şi vor necesita schimbări în legea bugetului.

SURSA: Mediafax