Cercetările continuă în cazul olandezului suspectat de uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru din Dâmboviţa. Autoritățile au anunțat că toate dosarele penale înregistrate cu autor necunoscut sunt reanalizate.
Poliţiştii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, documentează întreaga activitate infracţională a cetăţeanului olandez, suspect în cazul uciderii fetiţei de 11 ani din judeţul Dâmboviţa.
Precizările Poliţiei Române vin după ce joi, în spaţiul public, au apărut informaţii potrivit cărora cetăţeanul olandez ar fi fost reperat în cursul anului 2016 pe mai multe camere de supraveghere amplasate în municipiul Iaşi, perioadă în care o altă tânără ar fi fost agresată sexual.
„În cazul agresiunii sexuale din judeţul Iaşi, în care a fost deschis dosar penal în anul 2016 sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi în cadrul căruia poliţiştii au desfăşurat activităţi investigative dispuse de procuror, inclusiv difuzarea imaginilor în spaţiul public a unui posibil suspect, în urma cărora nu au rezultat elemente suficiente care să ducă la identificarea autorului, precizăm că, în acest moment, poliţiştii desfăşoară activităţi sub coordonarea procurorului de caz”, se arată într-un comunicat al IGPR.
De asemenea, precizează IGPR, din dispoziţia conducerii Poliţiei Române, toate dosarele penale înregistrate cu autor necunoscut sunt reanalizate.
Olandezul suspectat de uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru din Dâmboviţa a murit în Olanda, în urma unui accident rutier, au declarat luni oficiali din Poliţia Română.
Şeful Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, preciza luni că cetăţeanul olandez era cunoscut în ţara sa că mai săvârşise infracţiuni de natură sexuală şi fapte de violenţă.