Olena Zelenska a transmis un mesaj important în urmă cu puțin timp. Ea a făcut acest gest inedit chiar de ziua președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Prima Doamnă a Ucrainei a confirmat un lucru pe care, probabil, mulți dintre cei aflați în apropierea liderului de la Kiev l-au putut observa.
Olena Zelenska a ținut să spună câteva cuvinte de ziua soțului său. Cum Volodimir Zelenski împlinește 45 de ani în ziua de miercuri, 25 ianuarie, Prima Doamnă a Ucrainei nu a putut să nu marcheze momentul.
Cu prilejul aniversării sale, soția acestuia, a postat un mesaj inedit pe Twitter.
Prima Doamnă a Ucrainei a postat în această dimineață pe Twitter o fotografie în care apare alături de soțul ei.
„Vreau să zâmbesc lângă tine pentru totdeauna. Dă-mi această ocazie!”, a scris Olena Zelenska în dreptul pozei.
Olena, mesaj important referitor la Volodimir Zelenski
Ea a vrut să le spună tuturor celor care îi urmăresc contul de Twitter ce îi dorește de ziua lui celui cu care este împreună de ani buni, dar mai ales ce crede cu privire la soțul ei.
„Îți doresc să ai mai multe motive să zâmbești și știi de ce este nevoie. Cu toții știm. Ești suficient de încăpățânat, dar principalul lucru este să fii sănătos. Așa că, te rog, fii sănătos!
Vreau să zâmbesc lângă tine pentru totdeauna. Dă-mi această ocazie!”, este mesajul pe care l-a postat Olena Zelenska pe Twitter cu prilejul aniversării președintelui Zelenski.
Olena a susținut că Zelenski că nu s-a schimbat deloc în ultimii ani, poate doar faptul că zâmbește mai puțin.
„Sunt adesea întrebată despre cum s-a schimbat anul acesta. Și mereu răspund: Nu s-a schimbat. El este același. Același tip pe care l-am întâlnit când aveam șaptesprezece ani.
Dar, de fapt, ceva s-a schimbat, acum zâmbești mult mai puțin”, a mai scris Olena Zelenska pe Twitter.
Cum s-au cunoscut cei doi și ce a atras-o pe Olena?
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a căsătorit în 2003 cu soția sa, Olena Zelenska, dar înainte de a ajunge aici, fostul comediant a trebuit să lupte să o recucerească după ce aceasta a rupt relația lor.
Ceea ce a impresionat-o atât de mult pe Olena a fost faptul că Zelenski avea vise mari. Își dorea să călătorească în străinătate și să studieze la faimoasa academie diplomatică MGIMO din Moscova, alma mater a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov.
Dar „mita necesară” pentru a obține admiterea era mult peste ceea ce Zelenski își putea permite.