Fratele lui Claudiu Manda, soțul Liei Olguța Vasilescu, a ocupat, în trecut, funcția de director RAT, atunci când l-a înlocuit pe Marcel Tănăsescu.

Publicația locală Gazeta de Sud a scris că numirea lui Manda la autobaza RAT a fost făcută în regim de urgență.

”Sorin Manda a mai fost la conducerea RAT SRL în perioada august 2015 – februarie 2017. În 2015 l-a înlocuit în funcţie pe acelaşi Marcel Tănăsescu, pentru ca, în 2017, Manda să ajungă administrator public al Craiovei, iar Tănăsescu să revină pe scaunul de director al RAT. Acum, Sorin Manda a „retrogradat“, prin trecerea sa la autobaza RAT”, notează gds.ro

Ce fel de copilărie a avut Sorin Manda

“Părinții mei și-au dorit foarte mult să aibă o fată, dar m-au avut pe mine, al treilea băiat. Frații mei erau deja la școală în Craiova atunci când eu m-am născut pentru că ei sunt cu 9, respectiv cu 10 ani mai mari decât mine. Am copilărit la Motoci, foarte aproape de Craiova. Am crescut la bunica mea la țară, de care sunt cel mai apropiat, deși ea nu mai este printre noi. Am fost copilul răsfățat al familiei, nimeni nu m-a certat vreodată sau nu mi-a dat vreo palmă. Frații mei, atât Dan, cât și Claudiu, m-au ajutat mereu, m-au protejat, chiar au stat la coadă la lapte pentru mine, doar că petreceam timp cu ei doar în vacanțe. ”, își amintește Sorin.

“Bunicii mei au fost învățători. Eu eram foarte atașat de colegi, de educatoare și m-am dus în ultima zi de cursuri la grădiniță, pe 22 decembrie 1989. Eram singurul copil din grădiniță și când m-am apropiat de cancelarie am auzit-o pe educatoare bombănind cu altă educatoare despre bunica mea, că deși a fost învățătoare, și-a trimis nepotul în ultima zi la grădiniță. Pe moment nu am zis nimic, dar am refuzat să mă mai duc vreodată acolo. După aceea, nici prin curtea școlii nu am mai intrat și au trecut 28 de ani de atunci. ”, povestește cel mai mic dintre frații Manda, potrivit ziaruldecraiova.ro