Lia Olguţa Vasilescu este extrem de nervoasă din cauza deciziilor luate de Guvernul PNL referitor la un proiect de suflet al acesteia, proiect despre care a scris de nenumărate ori şi a prezentat stadiul lucrărilor pas cu pas.
Lia Olguţa Vasilescu critică în termeni foarte duri guvernarea PNL, care ar ignora aproape total şoseaua ei de suflet, drumul expres Piteşti – Craiova. Este o “altă ţeapă marca PNL”, acuză Vasilescu, care ataşează şi un articol din presa locală care spune că Guvernul Orban nu a alocat decât 96 milioane de lei pentru acest proiect de infrastructură, deşi cele trei loturi aflate în construcţie ar avea o valoare de peste 2 miliarde de lei.
“Altă ţeapă marca PNL! Eu chiar nu înțeleg pe ce cheltuiesc banii pe care îi împrumută cu nemiluita, dublu decât PSD, din moment ce au stopat toate programele pentru antreprenori sau fermieri, nu mai măresc veniturile românilor şi nu bagă aproape nimic in investiții! Nici măcar 100 de milioane de lei pentru construcția drumului expres Pitești – Craiova????
Am postat în ultima zi de guvernare fotografii și clipuri cu stadiul in care am lăsat construcția. Mergeți acum sa vedeți cât (nu) s-a muncit… Că făceați glume pe seama bordurilor puse la inaugurare. Diferența e că pe vremea noastră s-a muncit în forță (dovada o reprezintă videoclipurile puse de mine pe fb când a căzut guvernul PSD), iar acum s-au alocat mai puțini bani decât au costat autorizațiile sau exproprierile…
#aveticeativotat”, este mesajul postat de Lia Olguţa Vasilescu pe pagina sa de socializare.
Ce spunea Lia Olguţa Vasilescu în luna noiembrie
În luna noiembrie, alături de mai multe fotografii ale lucrărilor ce se desfăşurau pe drumul expres, Lia Olguţa Vasilescu le transmitea liberalilor următorul mesaj:
“Ca să nu avem vorbe mai târziu… Pe drumul expres Piteşti-Craiova se efectuează acum lucrări de terasare, nivelare, decopertare, se forează coloane, se lucrează la pila 2 pasaj peste DN 65. Pentru acest drum expres în regim de autostradă s-a făcut proiectul tehnic, licitaţia, exproprierea şi au început lucrările în guvernarea PSD.
Au fost şi întârzieri cauzate de plângeri penale făcute constructorilor de foştii proprietari de terenuri, contestaţii soluţionate după mai bine de doi ani de instanţele româneşti, dar… a demarat construcţia şi s-a lucrat în forţă de când a fost liber frontul de lucru. Noi am promis şi am făcut! Să vă vedem pe voi…”