Lia Olguța Vasilescu a fost acuzată că a cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu municipalitatea, sponsorizări pentru reabilitarea fațadelor unor blocuri din centrul Craiovei.

În același dosar, a fost acuzată și că și-ar fi folosit influența pentru a obține sume de bani pentru campania electorală în 2012.

Lia Olguța Vasilescu: M-a întărit perioada în care am fost arestată, pentru că știam că sunt nevinovată

În acest caz, Lia Olguța Vasilescu a fost arestată. Acum a declarat că acea perioadă a întărit-o, deoarece știa că este nevinovată.

„M-a întărit perioada în care am fost arestată, pentru că știam că sunt nevinovată. Mi se părea absurd ca un om să fie arestat pentru ca a luat niște bani să văruiască niște blocuri, niște fațade. Nu am luat banii să îi duc acasă, ci am vrut să fac ceva frumos pentru oraș.

Primăria nu a fost implicată în acel eveniment, că nu a fost semnat niciun act. Practic, au fost niște sponsori și le-am cerut, întrucât urma un festival senzațional, să dăm o nouă față centrului istoric, căci arătă rău. Au fost foarte mulți oameni de afaceri care au răspuns pozitiv acestui apel, care au vrut să ajute.

Ei bine, toate lucrările astea s-au desfășurat printr-un ONG. Primăria n-a avut niciun fel de implicare. Cu toate astea, m-am trezit arestată. M-a bufnit râsul când am auzit acuzațiile. Credeam că nu este adevărat”, a spus ea în emisiunea emisiunea lui Marius Tucă, potrivit gandul.ro.

Edilul a scăpat de dosar după 7 ani de procese

Primarul Craiovei a scăpat definitiv de dosar, după 7 ani de procese. Potrivit acesteia, mai multe instanțe și-au dat seama că nu comisese niciun fel de infracțiune.

„Dosarul a trecut prin 8 instanțe care au spus că mi s-a încălcat dreptul la apărare. Nu au văzut nicio infracțiune. DNA a clasat dosarul acum doi ani. Ulterior, unul dintre denunțători a vrut să meargă până la capăt, a atacat în instanță clasarea, iar dosarul s-a închis acum două săptămâni.

Cred că am fost primul inculpat care a avut curajul să se apere public. De altfel, s-a încercat arestarea mea pentru că prezentam probe din dosar. Eu nu am putut să văd rechizitoriul, nu am avut dreptul la apărare. Când am văzut dosarul și acuzațiile, am vrut să arăt denunțurile”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

Aceasta a spus însă că încă trăiește cu „sabia deasupra capului”, fiind urmărită în permanență. „Ani de zile am fost înregistrată non-stop. Nu cred că vreun om ar vrea să fie ascultat în viața personală”, a declarat ea.