Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu a declarat, miercuri, după adoptarea moţiunii de cenzură, că PSD a avut un vot favorabil chiar şi fără minorităţi.
Întrebată dacă votul minorităţilor a salvat moţiunea de cenzură, Olguţa Vasilescu a răspuns: "Nu, pentru că am avut un vot peste chiar şi fără minorităţi", scrie AGERPRES.
În legătură cu Victor Ponta, Vasilescu a spus că acesta a fost "deplasat" cu ironiile şi o deranjează ce a făcut în ultima perioadă.
"Nu vreau să comentez. A fost (Victor Ponta – n.r.) destul de deplasat ieri cu ironiile. Nu că m-a deranjat. Nu mă deranjează nimic la Victor Ponta decât ce a făcut în ultima perioadă", a susţinut Vasilescu.
Moţiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor" a fost adoptată miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Au votat "pentru" 241 de parlamentari şi 10 au fost "împotrivă". Numărul total de voturi valabil exprimate a fost 251.
În urma voturilor exprimate de parlamentari, guvernul condus de premierul Sorin Grindeanu a fost destituit.
Parlamentarii social-democraţi au votat moţiunea de cenzură cu bilele la vedere, aceasta fiind o decizie a partidului, după cum a anunţat miercuri senatorul PSD Claudiu Manda.