Lia Olguța Vasilescu a scos totul la iveală

Lia Olguța Vasilescu a oferit un interviu pentru emisiunea ”Controversat”, de la Realitatea TV. Aceasta a lansat acuzații grave la adresa celor care au scris capitolul de Sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, precizând că la vremea respectivă USR era formațiunea politică care controla Ministerul Sănătății.

Fostul minsitru al Muncii spune că în urma alocarii banilor din PNRR pentru construirea de spitale au fost finanțate 49 de unități în Ardeal și câte 3 sau 4 în orașele mari, dar nu în Oltenia. Drept urmare, Lia Olguța Vasilescu spune că este vorba despre răutate sau răzbunare politică.

„Alt argument nu au. Au încercat să spună zilele acestea că funcționari din Primăria Craiova ar  fi vinovați că nu au trimis la timp documentele. Nu este adevărat. (…) Le-am trimis în același timp cu toate celelalte municipalități, atunci când s-a dat statul pentru PNRR. Apoi a încercat să spună ca nu era un proiect matur, eram chiar mai avansați cu un an de zile față de alte municipalități pentru că, spre deosebire de alții care atunci au aflat că pot să își construiască un spital si care sunt în lista de 49, noi avem deja tema de proiectare si studiu de prefezabilitate.

Spitalul de Pediatrie din Craiova, care ar urma să deservească întreaga regiune Oltenia. Vreau să vă spun că dacă în Constanța sunt 3 spitale, în Timișoara tot 3, Cluj 3, Sibiu 2, Arad 2, iar toata regiunea Oltenia nu are nici măcar un spital, toata regiunea. E evident că  nu există niciun alt argumente, e vorba doar de răutate”, a declarat primarul din Craiova.

Nu a fost oferită nicio explicație

Lia Olguța Vasilescu a mai spus că nu a primit nicio explicație pentru acest blocaj, deși a transmis la Ministerul Sănătății o serie de întrebări, solicitând, de asemenea, și metodologia.

„Am transmis Ministerului Sănătății o serie de întrebări, am cerut să mi se dea metodologia, nu exista, am cerut HG cu spitalele, nu exista, am cerut numele celor care au lucrat la aceasta lista si mi s-a răspuns că a fost un singur personaj din minister care a lucrat la aceasta lista și care a avut informații despre PNRR Andra Migiu, secretar de stat din partea USR. Așadar, nu au fost consultați specialiștii din MS, nimeni nu a știut”, a mai declarat primarul Craiovei, subliniind că o astfel de abordare i se pare penală.

Fostul ministru al Muncii a adâugat că atunci ”când discuți despre subiecte care interesează toată România, când vorbești de miliarde de euro, să știe un singur om despre cum se vor folosi banii, cât să dea pe consultanță și cât pe proiect, cum este proiectul de 5 milioane si 25de milioane pentru consultanță, mie mi se pare penal. Dar nu o să îi deranjeze nimeni, că știm cu toții că la PSD sunt hoții și corupții, nu la ei.”

Situația este gravă

Fosta șefă a Muncii spune că nu știe dacă este vorba despre ceva personal, însă spune că situația este gravă și că este aproape imposibil de remediat.

„Din păcate nu se poate decât la o optimizare a PNRR. Vă spun care e gravitatea aici, că eu am construit un spital, sunt printre singuri 3 primari din țară care au reușit asta după 1990, aveam si experiență și absorbție, dar s-au preferat ale 49 de spitale.

La fel de grav este că lista a fost inclusă în PNRR fără nicio competiție, era mai corect să fie ceva de genul „avem atâția bani, hai veniți toate orașele să vă luptați și care este primul la rând ia banii respectivi.

Dacă unul dintre orașele care a primit bani pentru 3 spitale nu poate să construiască decât unul (…) eu nu sunt în lista de rezervă și nici alții care ar putea să facă. (…) Practic, România pierde acești bani pentru că ei nu au trecut în PNRR posibilitatea ca lista să fie completată,” a mai declarat Lia Olguța Vasilescu.