Mesaj extrem de dur lansat de Lia Olguța Vasilescu, care vorbește despre faptul că guvernarea a fost preluată de trădători și ceartă în același timp electoratul cu sintagma: ”aveți ce ați votat”.
Reprezentanta PSD a răbufnit pe Facebook după ce ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat că vrea să listeze pe bursă minim 20% din CEC.
”Guvernul PSD doar ce a capitalizat CEC-ul, pentru a putea deveni o bancă ROMÂNEASCĂ puternică și aptă să fie un jucător în piață. Ce face PNL? Îl vinde pe bucăți! Pentru cine e pregătită afacerea asta? De ce? Au rămas deja fără bani? Ieri au anunțat că vor cumpăra rachete, azi avioane! Pentru asta au mărit deficitul? Pentru asta vând CEC-ul? Pentru asta s-au împrumutat azi cu 230555 euro/minut?
#tradatorilaguvernare
#aveticeativotat”, a scris Lia Olguța Vasilescu pe internet.
Florin Cîţu, ministrul de Finanţe, a declarat miercuri seară, la B1 TV, că vrea să listeze minim 20% din CEC Bank, pe lângă planul de listare a Hidroelectrica, prevăzut în programul de guvernare al PNL.
”Am mai vorbit de listarea Hidroelectrica. Este în programul de guvernare al PNL. Eu am plusat cu listarea CEC. Şi mă ţin de ea”.
Florin Cîţu a amintit că CEC Bank tocmai a fost capitalizată cu 950 milioane lei de la bugetul statului.