Prezentă la Antena 3, în emisiunea „100 de minute”, fostul ministru al Muncii a vorbit despre alegerile europarlamentare și despre șansele pe care le are PSD.
Lia Olguța Vasilescu este sigură că partidul său va câștiga alegerile, în ciuda faptului că președintele va organiza referendum.
Aceasta susține că se aștepta ca PSD să blocheze acest referendum, dar asta nu se va întâmpla.
„Ma aștept să câștigăm, să obținem un scor foarte bun. Mă bazez pe experiența oamenilor din teritoriu, a militanților noștri de partid. Au încercat să creeze emoție cu acest referendum. S-au așteptat că noi vom veni să-l blocăm. Nu vom face asta.
Important este că avem un program de guvernare realizat în proporție de peste 70%. Toate măsurile măsurile pe care noi le-am promis în campanie electorală sunt trecute acolo și care dintre ele sunt realizate. PNL nu a livrat până acum un program de guvernare, iar USR a livrat ceva absolut fantasmagoric”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD, potrivit stiridiaspora.ro.