Olguța Vasilescu îl face praf pe Iohannis! ‘Un om cu 40 de dosare penale și care a luat case prin fraudă’

Lia Olguța Vasilescu reacționează dur în urma acuzațiilor lansate de președintele Klaus Iohannis. Purtătorul de cuvânt al PSD susține că președintele minte atunci când spune că primul lucru pe care l-a făcut guvernarea PSD-ALDE a fost sa se ocupe de Justiție, ca sa ii scape pe corupți.

”Klaus Johannis spune ca primul lucru pe care l-a făcut guvernarea PSD-ALDE a fost sa se ocupe de Justiție, ca sa ii scape pe corupți. Fals! Prima ordonanța de urgentă data de guvernul din 2017, după OUG 1/2017 care se referea la reorganizarea ministerelor, este OUG 2, postata mai jos. Aceasta prevedea creșterea pensiilor, a salariilor, a burselor studențești, transport gratuit pe CFR pentru studenți și alte măsuri de protecție socială. Ne-am concentrat pe problemele cetățeanului încă de la începutul guvernării. In ceea ce privește corupții, ii recomand lui Klaus Johannis sa se uite in oglindă: va vedea cum arată un om cu 40 de dosare penale și care a luat case prin fraudă dovedită de Instanțe judecătorești.”, a scris fostul ministru pe Facebook.

Prezentăm mai jos prima Ordonanță de Urgență:

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 2/2017 din 6 ianuarie 2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 16 din 6 ianuarie 2017
Luând în considerare prevederile Programului de guvernare 2017 – 2020 referitoare la adoptarea în anul 2017
a unor măsuri privind: majorarea salariilor pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, majorarea
burselor pentru studenţi, majorarea pensiilor din sistemul public, majorarea indemnizaţiei sociale pentru
pensionari, asigurarea transportului gratuit pe calea ferată pentru studenţi,
având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului
asigurărilor sociale de stat,
având în vedere faptul că la nivelul administraţiei publice locale nivelul de salarizare este unul redus care
determină migrări de personal către alte sectoare de activitate,
ţinând cont de faptul că, pentru a asigura o administraţie publică locală eficientă şi orientată spre prestarea
unor servicii de calitate cetăţenilor, este necesară motivarea personalului calificat din administraţia publică
locală,
având în vedere că, în prezent, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri
financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările
ulterioare, se stabileşte un număr maxim de posturi al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale,
în considerarea faptului că numărul maxim de posturi este în prezent menţinut la nivelul datei de 31.12.2014,
ca urmare a faptului că, în urma modificării numărului de locuitori, calcularea noilor medii ar avea drept
consecinţă ca un număr 1.010 unităţi administrativ-teritoriale să disponibilizeze salariaţi, ceea ce ar conduce la
disfuncţionalităţi la nivelul unor autorităţi ale administraţiei publice locale,
ţinând cont că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit
din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu
completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede finanţarea în proporţie
de maximum 90% de la bugetul de stat a drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a
indemnizaţiilor lunare ale însoţitorilor persoanelor cu handicap grav, autorităţile administraţiei publice locale
întâmpină în fiecare an dificultăţi privind acordarea restului de finanţat din bugetele locale, fapt care determină
în fiecare an alocări suplimentare de la bugetul de stat pentru a acoperi cheltuielile ce nu pot fi suportate din
bugetele locale, însă acestea se realizează cu întârziere şi generează disfuncţionalităţi grave în asigurarea
drepturilor persoanelor beneficiare,
în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi
extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 1
(1) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind
unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi
unele măsuri fiscal-bugetare, începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de
bază/indemnizaţiile de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile
publice ale administraţiei publice locale, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr.
273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de
finanţare şi de subordonare, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.
(2) Începând cu data de 1 februarie 2017, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale
sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut de care beneficiază personalul prevăzut la
alin. (1) se majorează cu acelaşi procent de 20%, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară
activitatea în aceleaşi condiţii.
(3) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi (2) personalul prevăzut la alin. (4), personalul care ocupă
funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari,
viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, precum şi personalul prevăzut în anexele nr. 1, 2
şi 2^1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi
completările ulterioare.
(4) Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016,
începând cu data de 1 februarie 2017, pentru personalul din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau
concerte, indiferent de subordonarea acestora, care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. IV Familia
ocupaţională de funcţii bugetare „Cultură” la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a
personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, capitolul I, litera b),
cuantumul brut al salariilor de bază se majorează cu 50% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017.
(5) Cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare
care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (4) se majorează
cu 50% faţă de nivelul acordat pentru luna ianuarie 2017, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea
în aceleaşi condiţii.
ART. 2
(1) Începând cu data de 1 iulie 2017, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea punctului de
pensie, stabilit potrivit art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016, se majorează cu 9%
şi este de 1.000 lei.
(2) Începând cu 1 martie 2017, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr.
196/2009, cu modificările ulterioare, este de 520 lei.
ART. 3
Alineatele (2) şi (3) ale articolului 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare
ale persoanelor cu handicap grav, acordate în baza prevederilor art. 42 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, se asigură integral de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, în baza
numărului de beneficiari comunicat de unităţile administrativ-teritoriale.
(3) La finele exerciţiului financiar, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată neutilizate pentru plata
obligaţiilor prevăzute la alin. (1) care depăşesc procentul de 90% din totalul plăţilor efectuate se restituie la
bugetul de stat.”
ART. 4
Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10
ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
1. La articolul 205, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul
cuprins:
„(2^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în tot cursul anului calendaristic, studenţii înmatriculaţi la
forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la
transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.”
2. La articolul 223, după alineatul (9) se introduc două noi alineate, alineatele (9^1) şi (9^2), cu
următorul cuprins:
„(9^1) Cuantumul alocat pentru constituirea fondului de burse şi protecţie socială a studenţilor este de 201
lei/lună/pe perioada derulării activităţilor didactice/student de la învăţământul cu frecvenţă, fără taxă de studii.
(9^2) Modificarea cuantumului prevăzut la alin. (9^1) se face prin hotărâre a Guvernului.”
ART. 5
După alineatul (8) al articolului III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri
financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 2 iulie 2010, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat,
alineatul (8^1), cu următorul cuprins:
„(8^1) Numărul maxim de posturi al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, stabilit potrivit pct. 1
din anexă, se revizuieşte anual de către prefect conform alin. (8), numai în cazul în care numărul maxim de
posturi, rezultat ca urmare a creşterii numărului de locuitori, este mai mare decât cel stabilit în anul anterior.”