Deputatul PSD Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, anunţă că Guvernul ar putea adopta o ordonanţă de urgenţă prin care să se stabilească termene clare pentru preşedinte în cazul analizării unor decizii.
„Președintele ar trebui să se exprime săptămâna aceasta pe cele două retrimiteri pe care le-a făcut Guvernul. Sunt îndeplinite condițiile de legalitate, documentele îndeplinesc toate condițiile. Dacă în continuare președintele blochează Guvernul, cred că putem veni printr-o ordonanță de urgență să stabilim termene maximale în care președintele ar trebui să se pronunțe. Să stabilim termene maximale în care să răspundă președintele”, a declarat Iordache, la Digi 24.
Klaus Iohannis trebuie să ofere un răspuns la propunerile premierului Dăncilă pentru funcţiile de ministru la Transporturi şi Dezvoltare. Preşedintele a respins anterior, pe motive de legalitate, nominalizările: Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici. Iohannis a amânat deciziile, argumentând că are nevoie de timp pentru a analiza propunerile. Aceeaşi strategie a fost adoptată de preşedinte şi cu ocazia revocării şefei DNA. În ciuda deciziei CCR care spunea că decretul trebuie semnat „de îndată”, Iohannis a amânat decizia timp de o lună.